Vitezim, Măria Ta, vitezim

Se grăbesc, câte unii, de zici că-i aleargă apocalipsa însăşi.
Stau şi-i petrec cu privirea până se opresc la următorul semafor. Că, mai ales ăia cu maşini se grăbesc mai abitir. Care-o mai are şi tunată, dă cu ea de toţi decibelii. Să audă şi dumnezo, care, toată lumea ştie, e cam surd de-o ureche şi să se dea dracului din drum, că încurcă circulaţia.
Care nu se grăbesc cu maşina, se grăbesc pe jos. Îi bănuiesc de întârziere la vreo şedinţă corporatistă, la vreo conferinţă despre misterele catedraleor gotice, ori la vreo şuetă de psihanaliză. Că, la săpat puţuri de mică sau mare adâncime, nu cred să meargă. Ăia sunt oameni serioşi şi molcomi. Şi-acu' stau pe stâlpi, aşteptându-l pe Godot.
Câte unii aleargă prin parc. Să-şi menţină mensul sana in corpore, că altfel nu-mi explic. Ori nu mă duce mintea.
Sunt şi oameni care nu se grăbesc. Care stau, doar. Caz în care îşi leagă şi câinele de bancă, să nu se-apuce, cumva, de fugit. Să nu-i vină idei de libertate (sau ceva). Câinii legaţi de bancă n-au voie nici să latre. Că sperie copilul. Care, când se-apucă să alerge, nu procedează corect. Că, ori cade, ori transpiră, ori iese direct în calea ălora de se dau cu maşinile de la un semafor la altul.

A dracului situaţiune. Cum o dai, cum o întorci, nu e bine nici aşa, nici aşa. Nici altminteri.

Carnet de membru UTC no 0244646

Data primirii: 5 iunie 1981. Cotizaţii plătite lunar. Până în septembrie 82. După care, nu mai sunt sigură de nimic.

Plus alt carnet. Subversiv. Ţinut în ilegalitate. Sau, ceva. Gen.
Definiţii.
Teoreme. Bisectoarei, catetei, înălţimii, lui Pitagora generalizată, lui Menelaus, lui Ceva (unde se aplică menelausul).
Relaţia lui Stewart.
Unghiuri, măsuri, precum şi puterea unui punct faţă de un cerc. Cum şi pentru orice arc AB, avem lungimea.
Fie. Dar, dacă d este graficul ecuaţiei şi 2 puncte sunt distincte pe d, putem calcula chiar şi panta. Ea fiind coeficientul unghiular al dreptei d.
Orice număr real t poate fi scris în mod unic sub forma.
Pe urmă, ne ocupăm de formule trigonometrice (33 fix).
Avem. Să observăm. Prin urmare. Deci. Rezultat corect.
Formula lui Newton e sofisticată rău, dar se poate contrage. Combinări de n luate câte k. Suma oricăror două numere egal depărtate de numerele extreme este egală cu suma numerelor extreme. I-auzi! Să fac apoplexie, nu alta!
Teorema fundamentală a algebrei vine de-l precede pe Viète care a avut, şi el, la viaţa lui, nişte relaţii.

Trecem la fizică.
Legea lui Jurin. Legea lui Coulomb. Legea lui Ohm. Kirchhoff are mai multe, că e mai şmecher. Cu forţa Lorentz nu te joci, c-odată se exercită asupra oricărui purtător de sarcină electrică! Vorba e că trebuie să fie şi-n câmp magnetic, şi-n mişcare. Dacă stă, poate scapă.
Principiul suprapunerii plus linia de câmp, care este linia tangentă în fiecare punct la vectorul intensitate a câmpului electric. I-auzi! Care este, să moară mama!
Şi, ia, mai terminaţi cu autoinducţia, acolo, în fundul clasei!

Găsite într-un carneţel de pe vremea liceului meu, frumos aranjate, scrise cu stiloul chinezesc.
Sub pretextul curăţeniei de Paşti din AD 2012.

Concluzie: Unde sunt toate formulele tinereţii mele, care le-am avut io în cap ş-am dat cu ele la automatică?

Răspuns: Blowin' in the wind.


Mdeaaa...

Q.E.D.

Poietrie de 1 aprilie

O mănuşă am scos din cenuşă.
Pe-a doua, din buzunar.
A treia rămăsese pe drum,
De-astă iarnă,
Că altfel o scoteam din sertar.
A patra mână mi-a rămas goală,
Că n-am avut cu ce s-o îmbrac.
Leneveau două şosete,
Pe drumul spre şcoală,
Dar mi-a fost milă să le despart.
La gât mi-am mai pus un pulovăr,
Că soarele adia friguros,
Pe cap, o căciulă la modă,
Cu moţ aşezat fix pe dos.
În picioare-aveam ghete şi cizme,
Deasupra papucilor gri,
În schimb peste nas nu mi-am pus chiar nimica,
Cu scopul de-a putea mirosi.
În rucsac aveam pâine şi apă,
Numai bune de mâncat şi băut,
Astfel încât brusc, chiar deodată,
Mai mulţi câini m-au încercuit.
Le-am dat, ce să fac, că-s miloasă,
Fiecăruia, după merit,
Drept pentru care, mi-au zis:
- Bă, cucoană,
să ştii că ai suflet smerit!

Astfel petrecui o serică
De primăvară cu năbădăi,
Însă aceasta vine de se explică,
Fiind chiar 1 aprilie, băi!

Ghid de îndrumat popii pe o scară. Cu câine.

A venit popa. Iar. Cu Sfântul Vasile sau, în avanpremieră, cu Boboteaza. Sau, ceva. De fapt, a venit cu un alt împuternicit al Domnului. Pesemne, să-l ajute cu găletuşa de agheasmă în care să mai moaie busuiocul sau să ţină cutia în care colectează mila preacucernicilor de la blocuri. Sau să-l apere de câini. M-am întâmplat să fiu. Vezi urmarea.

Câinele, care locuieşte, ca omul, după preferinţele de moment, pe câte unul din preşurile de la uşile celor 4 apartamente de pe palier, nu l-a lăsat să urce mai sus de între etajul 1 şi 2. S-a simţit dator, probabil, să apere mâna celor care îl hrănesc. Că aşa l-a lăsat pe el, Dumnezeu, să latre, apărând teritorii. Nefiind câine turbat.

Dacă nu ieşeam să-l ţin (mângâi pe cap), popa n-avea curaj, să urce şi să miluiască şi pe mai suşii, de etajul 1, locatari.
"De ce, părinte, nu-ndrăzniţi, am întrebat? Nu e, şi el, făptura lui Dumnezeu? De ce să vă fie frică?!"

- Să veniţi şi să-l ţineţi, şi când coborâm.
- Nu e nevoie să-l ţin. Doar îi vorbesc şi îl mângâi.
- Doamne-ajută!, cu oarece superioritate în glas şi, parcă, nesmerenie. Popa. La coborâre.
- Doamne-ajută!, din toată inima şi cu, parcă, mai multă smerenie. Eu. Rămânând.

În timp ce întreţineam câinele cu vibraţii energetice potrivite, combinate cu zeama rămasă de la piftiile produse în ajun, înnobilate şi cu-n codru de pâine, iată ce s-a mai petrecut:

- "Vai, scuzaţi, părinte, deranjul!" Mama. În sufragerie două fotolii desfăcute a culcare, hainele copiilor merşi în vizită la rude, pe lângă. Şosete. Papuci.
- "Eh, lăsaţi", zice părintele. (Rasă neagră, anteriu cusut cu fir aproximativ, de aur -sclipea-, fiind, totuşi, nişte sărbători care impun şi prezentarea straielor aurii către naţiune. Nu ştiu care sărbătoare, mă simt nevoită să (re)iterez. Bănuiesc, totuşi, a fi fiind Boboteaza, cea pentru care se riscă, sfinţii popi, să nu mai poată urca mai sus de etajul unu, pe câte-o scară, întâlnind câini. Fiind mai importantă în calendar). "Aşa e la toată lumea, de sărbători." (?!-nota mea)

- "Calendar doriţi?" Popa. După ce pupară, mama, tata, ce era de pupat. Eu fiind pe casa scării, asistând la spectacol. Ţinând în frâu câine periculos. (Secret: nici dinţi nu mai are, cum, probabil, avea, în tinereţea-i, preferând muiete contra oase bune de ros. Dar rămâne între noi.)
- "Nu, c-avem, deja." Mama.
Totuşi...!! atunci nu înţeleg de ce i-a mai dat 10 lei. La naiba, mai găseam mâine 50 de bani pe stradă (că 50 am găsit azi - ŞI AZI!, dar despre faza asta cu găsitul de monede pe stradă, altă dată) şi îmi mai luam şi eu un pachet de ţigări, ca smerita! Fuck the system!, că tot se poartă intromisiunile anglofile.
Paranteză: îmi caut de lucru. Închis paranteza.

P.S.1 Pupat crucea popii, după ce m-am închinat, cum se cuvine, pe casa scării. De planton, fiind, la ţinut câine. De închinat, m-am mai închinat, azi, de două ori, şi-n parc. În faţa Soarelui, însuşi. Şi-a Lunii. Şi-a Naturii, în general. Dar astea cred că nu se contabilizează. Rămâne că m-am închinat, să vadă lumea, o dată şi bine, pe casa scării.

P.S.2 Câinele n-are nume. Îl abordez direct: Ce faci, bă? El îmi răspunde la fel de direct. Dă din coadă: "Dai, fată, şi tu ceva de mâncat, de băut?"

P.S.3: La mulţi ani, tuturor!

Post scriptum, altă religie: vecinii de vizavi (studenţi la medicină, în Craiova, marocani, la origine): Noi, nu primim. Noi suntem de altă religie." Popa-părintele: "Zău? De care altă religie sunteţi?" (La fel de superior, dat fiind că_câinele periculos se afla sub oblăduirea mâinii mele). Zdrang, uşa, normal! Eu ştiam. Da' nu i-am zis lu' părintele. L-am lăsat, aşa...mai curios. Să mai studieze şi el în arhivele de la Vatican, dă-o dracului, doamne, iartă-mă, doar Teodor Baconschi (ori Baconsky, fiind fiul, totuşi, al tatălui său, A.E.?!)să se chinuie, de unul singur?!

Gentlemen's agreement, pe româneşte

Mă frământă de ceva timp...să tot fie...cum ar putea fi tradusă sintagma gentlemen's agreement în română?

"For example, if an employee at a company says they will get you a job phone call and you have nothing to worry about, this is an example of a gentleman's agreement."

Dar "agreement"-ul dintre un domn şi o doamnă?

Aaaa, n-are echivalent în română?
Bănuiam eu, ceva. Dar nu eram sigură.

The text remains the same

La început era Sfera şi Sfera era la Dumnezeu şi Sfera era Dumnezeu. Un Dumnezeu atât de mare, adică un Dumnezeu ascuns de sine înlăuntrul său, incât era, în acelaşi timp, şi Colţ şi Sferă.
Şi Colţul era o Sferă. O sferă ca o coajă de colţuri, foarte multe, nenumărate colţuri, colţuri-puncte, adimensionale şi negeometrizate, unele lângă altele şi unele în prelungirea tuturor. Alcătuind Sfera.
Iar centrul Sferei, nevăzut, nu era altceva decât un colţ. Poate însuşi Colţul. Colţul ca un punct. Colţul ca o sferă. Colţul-coajă. Şi între două coji – miezul. Miezul de pepene verde. Pepene ascuns de sine înăuntrul său în seminţe. Seminţe cu coajă şi seminţe cu miez.
Şi colţul ca întâlnire a muchiilor, ca râu care desparte cele două maluri. Cel unde eşti şi cel unde nu poţi fi în timp ce eşti, cel unde fiecare colţ îşi conjugă nestingherit a fi-ul şi unde toate colţurile sunt sfere. Sau cel puţin li se oferă ocazia să fie. Mâncandu-se neîncetat unele pe altele. Continuă mişcare.
Unii spun că există doar unul dintre maluri. Acela de-a lungul căruia am alerga cu toţii, din ce în ce mai încet în raport cu unicul sistem de referinţă – apa râului. Care e totul. Şi curge.
Colţul este o sferă cu razele înafară de ea. Colţul este, în acelaşi timp, centrul sferei. Punctul. Şi înăuntrul lui – infinitul. Adică Nimic. Altceva decât non-fiinţare. Nimic.
Sferă cu razele înafară de ea, adică întorsă pe dos, ca o mănuşă.
La infinit, colţul este întâlnirea muchiilor, malurilor paralele. Dar, tot acolo, la infinit, ce mai este colţul? El este chiar apa dintre cele două maluri. Adică, uite, colţul să fie el două lucruri dintr-o dată? Sau ceea ce credem noi că sunt două lucruri distincte, să nu fie?

Deci, colţul e mai multe lucruri deodată (cine ştie câte, încă?), completându-se în funcţionalităţile lor ca într-un joc de puzzle, alcătuind o entitate perfect închisă şi simetrică.

Adică o sferă.

Nici almanahele nu mai e ce era

Încet, încet, încep să răsfoiesc prin nişte cărţi găsite pe o bancă de pe un bulevard dintr-un cartier al unui oraş dintr-o ţară. Într-o primăvară.

Din unele cad fotografii alb-negru. Cu doi oameni şi doi cîini. Oamenii n-au nume. Cîinii au: Mura şi Tor. Aug. '87. Din altele, cad bileţele cu circuite electronice şi titluri de melodii, dimpreună. Din celelalte pică semne de carte şi file dospite de timp.

Dar, ce vreau eu să spun, exact, acum şi aici?
Vreau să spun că nici almanahele nu mai e, domnule, ce era!

Spre exemplificare, iată titlurile din almanahul Luceafărul 1988, Istorii neelucidate:

Un poet român premiat în Japonia . Medalia de aur pentru poezie. Ioan Alexandru.
Eugen Barbu. Deschisesem ferestrele şi aerul de afară era prea tare pentru unii.
Fănuş Neagu. Sînt mai singuratic decît crezi, cu toate că trecerea mea prin lume e un fel de alai sau o felie de carnaval. Regata mea veneţiană e numai de suprafaţă.
Zaharia Stancu. Sosesc şi eu numaidecît, prietene, numai să mă fac şi eu mai frumos.
România, pămînt al speranţei. Ajutorul României în acţiunea de salvare a evreilor în timpul nazismului.
Un celebru comandant de submarin. Alexandru Marinescu, omul pe care Adolf Hitler l-a socotit drept unul din cei mai mari duşmani ai Reichului şi -mai ales- duşmanul său personal.
Clifton James. Am fost dublura lui Monty. Un actor poate fi general, dar inversul?... Poze. Montgomery şi Eisenhower într-o tabără a aliaţilor din Europa, 1944. Montgomery în timpul ofensivei aliate. Caen 1944. De la stînga la dreapta: generalii Patton, Bradley şi Montgomery. Montgomery în timpul campaniei din Africa.
Două luni cu bandiţii din Chicago. În America butoaiele de whisky sînt vărsate în mare. Şi, totuşi, se bea. Al Capone (stînga) împreună cu John Stege.
F.B.I. şi literatura americană. Sediul F.B.I. din Washington. J. Edgar Hoover, şeful F.B.I. între 1924 şi 1972. Marii urmăriţi: poeţii. Cei mai urmăriţi: laureaţii Premiului Nobel.
Olof Palme. Un dosar clasat?
Norman Mailer. Pumni negri.
Gloria stadionului. Alergări. Detaliu de pe o amforă panatenaică cu figuri negre. Circa 530 î.e.n. Luptători. Pictură din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n. Quadrigă.
Mc Nally îşi revizuieşte opinia. După el, modelul lui Dracula inventat de Bram Stocker nu este voievodul român Vlad Ţepeş, de la care s-ar fi luat doar numele, ci sîngeroasa contesă ungară Elizabetha Bathory, omorîtoarea a sute de fete în castelele ei.
Atunci cînd realitatea depăşeşte ficţiunea. Seară caldă de vară din 1848. Dumas îşi inaugura castelul, ridicat după planurile sale. În 1844, veniturile lui se ridicau la extravaganta sumă de 200 000 franci. Mergînd la vînătoare în pădurea de la Marty, îi plăcu locul şi a doua zi veni cu un arhitect. Domnule Durand, îmi veţi face aici un castel de Renaştere, în mijlocul unui parc englezesc. Şi un pavilion gotic. Şi nişte cascade. Devizul porneşte de la 200 000 franci, ajunge la 500 000, după care e redus la 300 000. Totul este o adevărată nebunie: cîini, papagali, maimuţe, cai de rasă care poartă numele muschetarilor etc. Un fast ce-l va duce la ruină pe autor după numai trei ani. Zăvorînd porţile castelului lui Monte Cristo, un portărel lăsa o notă: Primit una bucată vultur. Estimat la 15 franci.
Marina Vlady. Vladimir sau zborul întrerupt.
Isaac Asimov. Ultimul răspuns.
O plimbare în Ciucaş. Pricoliciul, Sfinxul Bratocei, Gemenii Bratocei, Baba Cloanţa. Tata Noe, Profetul, Mentorul, Turnu Goliat, Bătrînul Patriarh. Alba ca Zăpada, Popîndăul, Augustin şi Augustina. Mîna Diavolului, Căţeluşul, Marele Dac, Miresele. Ţurţurel, Paznicul de Seară, Cumpăna Zărilor, Holteiul, Acul Cătălinei, Familia, Zăganul, Căpăţînosul, puţin cam obraznic şi Sărutul Pietrelor.
Ascensiunea SIDA poate fi oprită.
Ion Barbu, Isarlîk. Ion Pilat, Suleimanie.Ştefan Petica, Semiorient.
Mircea Eliade. Sacru şi profan, capitolul III – fragmente. Timpul sacru şi miturile.
Constantin Brâncuşi. Cuminţenia pămîntului, Rugăciune, Domnişoara Pogany.
George Uscătescu. Originile culturii greceşti.
Gabriel Garcia Marquez. Cronica unei morţi anunţate.
Tolstoi şi Galsworthy. Lev Nicolaevici şi John. Anna Karenina şi Forsyte saga.
Trei autori din R.S.S. Armeană.
Un poet din R.S.S. Moldovenească.
Jorge Luis Borges. Necivilizatul maestru de etichetă kotsuke no suke.
Anglia. Călătorie în oglindă.
Obsesia. Aceşti băieţi şi picioarele lor truditoare. Ce legătură poate avea Don Quijote cu fotbalul? Uite că are.
M. Eminescu, Egipetul. Ion Pilat, Din Bretania. Victor Eftimiu, Parisul în ploaie. Iuliu Cezar Săvescu, La Polul Nord. Traian Demetrescu, Pe lacul Thum.
Sfinx – poliţistică. Domino – rebusistică. Anecdote.
De vorbă cu Tudor Gheorghe. Ai noştri vin de peste Jiu şi din dor. Sînt fascinat de frumuseţea limbii mele. Şi cum iernile erau ierni, ca ăl an şi anu' ăsta, şi mă ducea tata, trăgîndu-mă după el, prin zăpezile „d'antan”, pînă la moşicu Lazăr a lu Furnică.
Reporter: Cineva spunea că: Basmul este natural şi sătesc (...) Basmele sînt mai bătrîne ca zeii.
T.G.: Cred că sîntem datori să spunem cine „spunea că”... Nu-mi place ambiguitatea. Cel care a făcut această afirmaţie are un nume.
Mă întrebi de zeii mei ca şi cînd aş avea plural în credinţa mea. Zeul la care mă închin este bunul simţ al Ţăranului român. Bunul simţ ridicat la rang de templu sau, hai să-i zicem, Univers.

Astăzi cred că nu mă mai uit la ştirile de la ora 5. Prin comparaţie, par cam plictisitoare.

Şi almanahurile sunt cărţi, nu-i aşa?