Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 iulie 2010

Trei fulgi de Curtea Veche

Cand iti amintesti ca ai tinut in palma trei "fulgi" inlantuiti, ti se pare ca ai visat.
Cand iti amintesti ca au aparut in fata ta, in aerul din fata ochilor tai, ti se pare ca ai visat.
Cand ai intins mana si i-ai chemat sa poposeasca un timp in palma ta, ti se pare ca ai visat.

Cand cei trei, cand cele trei seminte, de fapt, deghizate in fulgi cu razele in afara de ele, ca sa poata zbura, nu de alta, coboara si raman un timp in timpul tau, este normal sa ti se para ca ai visat.

Cand le insufli un suflu de bun-ramas, ca sa-si reia traiectoria ascendenta, peste case, peste acoperisuri si ei/ele parca nu vor sa se desparta de podul mainii tale, iar esti parca in vis.

Cand le urezi din nou "vant din pupa!", suflandu-le/insuflandu-le cu expiratia aerului inspirat de tine/sine un timp inainte si le vezi ca pleaca, se duc, urca, trec peste case, acoperisuri si le pierzi din vedere, iti pare rau, deodata, ca poate chiar ai visat.

Ce-ar fi fost daca i-ai/ le-ai fi strans in pumn, sa ai "dovada"?

N-ar mai fi fost vis, atunci.
Si, cu siguranta, nici ele (semintele), nici ei (fulgii – razele de dinafara semintelor) n-ar mai fi trecut peste case, peste acoperisuri.
N-ar mai fi fost vis.

Dar nici nimic altceva n-ar mai fi fost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu