Totalul afișărilor de pagină

joi, 8 decembrie 2011

Gentlemen's agreement, pe româneşte

Mă frământă de ceva timp...să tot fie...cum ar putea fi tradusă sintagma gentlemen's agreement în română?

"For example, if an employee at a company says they will get you a job phone call and you have nothing to worry about, this is an example of a gentleman's agreement."

Dar "agreement"-ul dintre un domn şi o doamnă?

Aaaa, n-are echivalent în română?
Bănuiam eu, ceva. Dar nu eram sigură.

joi, 17 noiembrie 2011

The text remains the same



La început era Sfera şi Sfera era la Dumnezeu şi Sfera era Dumnezeu. Un Dumnezeu atât de mare, adică un Dumnezeu ascuns de sine înlăuntrul său, incât era, în acelaşi timp, şi Colţ şi Sferă.
Şi Colţul era o Sferă. O sferă ca o coajă de colţuri, foarte multe, nenumărate colţuri, colţuri-puncte, adimensionale şi negeometrizate, unele lângă altele şi unele în prelungirea tuturor. Alcătuind Sfera.
Iar centrul Sferei, nevăzut, nu era altceva decât un colţ. Poate însuşi Colţul. Colţul ca un punct. Colţul ca o sferă. Colţul-coajă. Şi între două coji – miezul. Miezul de pepene verde. Pepene ascuns de sine înăuntrul său în seminţe. Seminţe cu coajă şi seminţe cu miez.
Şi colţul ca întâlnire a muchiilor, ca râu care desparte cele două maluri. Cel unde eşti şi cel unde nu poţi fi în timp ce eşti, cel unde fiecare colţ îşi conjugă nestingherit a fi-ul şi unde toate colţurile sunt sfere. Sau cel puţin li se oferă ocazia să fie. Mâncandu-se neîncetat unele pe altele. Continuă mişcare.
Unii spun că există doar unul dintre maluri. Acela de-a lungul căruia am alerga cu toţii, din ce în ce mai încet în raport cu unicul sistem de referinţă – apa râului. Care e totul. Şi curge.
Colţul este o sferă cu razele înafară de ea. Colţul este, în acelaşi timp, centrul sferei. Punctul. Şi înăuntrul lui – infinitul. Adică Nimic. Altceva decât non-fiinţare. Nimic.
Sferă cu razele înafară de ea, adică întorsă pe dos, ca o mănuşă.
La infinit, colţul este întâlnirea muchiilor, malurilor paralele. Dar, tot acolo, la infinit, ce mai este colţul? El este chiar apa dintre cele două maluri. Adică, uite, colţul să fie el două lucruri dintr-o dată? Sau ceea ce credem noi că sunt două lucruri distincte, să nu fie?

Deci, colţul e mai multe lucruri deodată (cine ştie câte, încă?), completându-se în funcţionalităţile lor ca într-un joc de puzzle, alcătuind o entitate perfect închisă şi simetrică.

Adică o sferă.


miercuri, 14 septembrie 2011

Nici almanahele nu mai e ce era

Încet, încet, încep să răsfoiesc prin nişte cărţi găsite pe o bancă de pe un bulevard dintr-un cartier al unui oraş dintr-o ţară. Într-o primăvară.

Din unele cad fotografii alb-negru. Cu doi oameni şi doi cîini. Oamenii n-au nume. Cîinii au: Mura şi Tor. Aug. '87. Din altele, cad bileţele cu circuite electronice şi titluri de melodii, dimpreună. Din celelalte pică semne de carte şi file dospite de timp.

Dar, ce vreau eu să spun, exact, acum şi aici?
Vreau să spun că nici almanahele nu mai e, domnule, ce era!

Spre exemplificare, iată titlurile din almanahul Luceafărul 1988, Istorii neelucidate:

Un poet român premiat în Japonia . Medalia de aur pentru poezie. Ioan Alexandru.
Eugen Barbu. Deschisesem ferestrele şi aerul de afară era prea tare pentru unii.
Fănuş Neagu. Sînt mai singuratic decît crezi, cu toate că trecerea mea prin lume e un fel de alai sau o felie de carnaval. Regata mea veneţiană e numai de suprafaţă.
Zaharia Stancu. Sosesc şi eu numaidecît, prietene, numai să mă fac şi eu mai frumos.
România, pămînt al speranţei. Ajutorul României în acţiunea de salvare a evreilor în timpul nazismului.
Un celebru comandant de submarin. Alexandru Marinescu, omul pe care Adolf Hitler l-a socotit drept unul din cei mai mari duşmani ai Reichului şi -mai ales- duşmanul său personal.
Clifton James. Am fost dublura lui Monty. Un actor poate fi general, dar inversul?... Poze. Montgomery şi Eisenhower într-o tabără a aliaţilor din Europa, 1944. Montgomery în timpul ofensivei aliate. Caen 1944. De la stînga la dreapta: generalii Patton, Bradley şi Montgomery. Montgomery în timpul campaniei din Africa.
Două luni cu bandiţii din Chicago. În America butoaiele de whisky sînt vărsate în mare. Şi, totuşi, se bea. Al Capone (stînga) împreună cu John Stege.
F.B.I. şi literatura americană. Sediul F.B.I. din Washington. J. Edgar Hoover, şeful F.B.I. între 1924 şi 1972. Marii urmăriţi: poeţii. Cei mai urmăriţi: laureaţii Premiului Nobel.
Olof Palme. Un dosar clasat?
Norman Mailer. Pumni negri.
Gloria stadionului. Alergări. Detaliu de pe o amforă panatenaică cu figuri negre. Circa 530 î.e.n. Luptători. Pictură din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n. Quadrigă.
Mc Nally îşi revizuieşte opinia. După el, modelul lui Dracula inventat de Bram Stocker nu este voievodul român Vlad Ţepeş, de la care s-ar fi luat doar numele, ci sîngeroasa contesă ungară Elizabetha Bathory, omorîtoarea a sute de fete în castelele ei.
Atunci cînd realitatea depăşeşte ficţiunea. Seară caldă de vară din 1848. Dumas îşi inaugura castelul, ridicat după planurile sale. În 1844, veniturile lui se ridicau la extravaganta sumă de 200 000 franci. Mergînd la vînătoare în pădurea de la Marty, îi plăcu locul şi a doua zi veni cu un arhitect. Domnule Durand, îmi veţi face aici un castel de Renaştere, în mijlocul unui parc englezesc. Şi un pavilion gotic. Şi nişte cascade. Devizul porneşte de la 200 000 franci, ajunge la 500 000, după care e redus la 300 000. Totul este o adevărată nebunie: cîini, papagali, maimuţe, cai de rasă care poartă numele muschetarilor etc. Un fast ce-l va duce la ruină pe autor după numai trei ani. Zăvorînd porţile castelului lui Monte Cristo, un portărel lăsa o notă: Primit una bucată vultur. Estimat la 15 franci.
Marina Vlady. Vladimir sau zborul întrerupt.
Isaac Asimov. Ultimul răspuns.
O plimbare în Ciucaş. Pricoliciul, Sfinxul Bratocei, Gemenii Bratocei, Baba Cloanţa. Tata Noe, Profetul, Mentorul, Turnu Goliat, Bătrînul Patriarh. Alba ca Zăpada, Popîndăul, Augustin şi Augustina. Mîna Diavolului, Căţeluşul, Marele Dac, Miresele. Ţurţurel, Paznicul de Seară, Cumpăna Zărilor, Holteiul, Acul Cătălinei, Familia, Zăganul, Căpăţînosul, puţin cam obraznic şi Sărutul Pietrelor.
Ascensiunea SIDA poate fi oprită.
Ion Barbu, Isarlîk. Ion Pilat, Suleimanie.Ştefan Petica, Semiorient.
Mircea Eliade. Sacru şi profan, capitolul III – fragmente. Timpul sacru şi miturile.
Constantin Brâncuşi. Cuminţenia pămîntului, Rugăciune, Domnişoara Pogany.
George Uscătescu. Originile culturii greceşti.
Gabriel Garcia Marquez. Cronica unei morţi anunţate.
Tolstoi şi Galsworthy. Lev Nicolaevici şi John. Anna Karenina şi Forsyte saga.
Trei autori din R.S.S. Armeană.
Un poet din R.S.S. Moldovenească.
Jorge Luis Borges. Necivilizatul maestru de etichetă kotsuke no suke.
Anglia. Călătorie în oglindă.
Obsesia. Aceşti băieţi şi picioarele lor truditoare. Ce legătură poate avea Don Quijote cu fotbalul? Uite că are.
M. Eminescu, Egipetul. Ion Pilat, Din Bretania. Victor Eftimiu, Parisul în ploaie. Iuliu Cezar Săvescu, La Polul Nord. Traian Demetrescu, Pe lacul Thum.
Sfinx – poliţistică. Domino – rebusistică. Anecdote.
De vorbă cu Tudor Gheorghe. Ai noştri vin de peste Jiu şi din dor. Sînt fascinat de frumuseţea limbii mele. Şi cum iernile erau ierni, ca ăl an şi anu' ăsta, şi mă ducea tata, trăgîndu-mă după el, prin zăpezile „d'antan”, pînă la moşicu Lazăr a lu Furnică.
Reporter: Cineva spunea că: Basmul este natural şi sătesc (...) Basmele sînt mai bătrîne ca zeii.
T.G.: Cred că sîntem datori să spunem cine „spunea că”... Nu-mi place ambiguitatea. Cel care a făcut această afirmaţie are un nume.
Mă întrebi de zeii mei ca şi cînd aş avea plural în credinţa mea. Zeul la care mă închin este bunul simţ al Ţăranului român. Bunul simţ ridicat la rang de templu sau, hai să-i zicem, Univers.

Astăzi cred că nu mă mai uit la ştirile de la ora 5. Prin comparaţie, par cam plictisitoare.

Şi almanahurile sunt cărţi, nu-i aşa?

marți, 30 august 2011

Domnului (generic) Nicu

Stimate domn,
Vă aduc la cunoştinţă următoarele:

Nu. Nu ne cunoaştem. N-aţi avut plăcerea. Nici eu.
Mă întreb, în atare condiţii, de unde aveţi atâtea informaţii exacte. Am aflat, prin terţe persoane, că ştiţi despre mine lucruri pe care eu nici măcar nu le bănuiam. Am mai aflat şi că vă simţiţi dator să-mi daţi sfaturi. Gratis. Despre ce, cum, când, unde, cu cine, de ce.

Da. E-adevărat că eu nu-mi permit (costă) să vă întorc mărinimia. Nu-mi permit să vă dau lecţii despre viaţă. Despre cum ar fi bine. Despre cum se cade. Despre cum trebuie. Înţelepciunea popoarelor lumii ne oferă posibilitatea să aflăm toate astea, de unii singuri, din cugetări, proverbe, zicători, ghicitori, poveşti, maxime. Atât scrise, cât şi transmise pe cale orală.

Pentru că nu, eu nu-mi permit să dau lecţii de zbor, păsărilor. Nici pomilor, sfaturi de când ar fi bine să înflorească. Sau să rodească. Sau să se usuce de-a-n picioarelea. Sau de-a-n pulea. Vertical, cum ar veni. Sau orizontal. Că, acuma, mai depinde şi după perspectivă.
Pentru că da, am învăţat (greu, foarte greu, recunosc) ca nici oamenilor să nu le mai dau sfaturi. Nici lecţii. Nici informaţii de care n-au nevoie (se potrivea aici ceva cu nişte mărgăritare şi cu nişte porci – era un proverb, parcă, dar, din, păcate nu mi-l amintesc exact). Decât dacă ţi le cer. La mărgăritare mă refer.

În încheiere, aflaţi despre mine, domnule (generic) Nicu, că sunt bine, sănătoasă.
Mă străduiesc la o culegere de coduri morale, legi, conduite, sisteme, tipare. Cutume.
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Cu stimă.











joi, 21 iulie 2011

Cui îi mai face bine internetul şi la ce

- Bună zîua, bre, nea...
- 'N zîua.
- Ia zi, bre, nea..., te-am văzut odată culegând nişte elea galbine din faţa blocului...Cum le zice la elea?
- Sânziene. (?!- nota mea)
- Aşaa, aşa. Şi la ce e bune alea, dom'le?
- E bune de ceaiuri.
- De să le dai pe la spate, am auzit. Face bine.
- E bune la mai multe. Am loat io de pă internet. Face bine şi la cancer.
- Zău?
- Zău. Hai, să trăieşti!
- Hai, sănătate!

joi, 7 iulie 2011

La "ZOO"






Eu, de o parte a gardului. Ei, de cealaltă parte.
Gardul care desparte privitorii de priviţi.
Ei, în cuşca lor. Eu, în cuşca mea.
Cuşca mea şi a celorlalţi privitori, mult mai mare decât cuşca lor.
Deşi, noi, privitorii, orgolioşi cum ne ştim, putem trăi o viaţă întreagă cu impresia că umblăm liberi.
Ei, priviţii, nu mai au nici măcar iluzia asta. O cuşcă betonată nu e chiar savana.
Între garduri, se plimbau alţii.
Cu siguranţă, şi acei alţii credeau că se mişcă liberi. Habar n-aveau că umblă în zona dintre garduri.
Privindu-ne în ochi, unul dintre EI m-a salutat. Şi-a lăsat capul în piept, apoi l-a ridicat. De două ori.
L-am salutat, imitându-i mişcările. De două ori.
A închis, cumva resemnat, ochii. Apoi i-a deschis, privindu-mă . Cu ochii lui în ochii mei. De două ori.
L-am imitat. Privindu-l, cu ochii mei, în ochii lui. De două ori.
Deodată, EA, ivindu-se în pragul cuştii, s-a strecurat pe lângă EL şi a început să vorbească publicului.
Au completat-o EL şi celălalt El, care era izolat în cuşca vecină.
Cealaltă EA, care stătea tolănită şi cam plictisită, n-a zis nimic.
Ce am înţeles eu este că au întrebat „De ce?” preţ de două-trei minute, pe tonalităţi diferite.
Ei răgeau. Eu tăceam şi plângeam. Alţi oameni râdeau.
Copiii învăţau animalele sălbatice, pe viu.
„Uite, tati!...Uite, mami!... LEII!”

duminică, 5 iunie 2011

La IOR, birjar, la IOR!

Duminică.
Odată ce te-ai curăţat de păcate cu apă neîncepută de la duş şi te-ai primenit de sărbătoare, după ce arunci gunoiul în tomberoanele de la colţul străzii, musai să faci stânga şi s-o iei agale, printre blocuri, spre parc.
Dacă te boscorodeşte vreun pescăruş de pe terasa blocului, nu-l băga în seamă. Dacă alt pescăruş îţi aruncă oase de pui în cap, nu te opri din drum! Admiră doar cele două avioane care trec unul în coada celuilalt fix atunci pe deasupra şi continuă să mergi!
Lumea dezlănţuită te aşteaptă să-i fii aproape!
Ajungi la Poarta Parcului. Păşeşti cu teamă. Intri.
Când, deodată...
...biciclete, trotinete, role, cărucioare, oameni mari cu câini mici, dame bine cu câini mari, fetiţe îmbrăcate în roz, băieţei în albastru, îngheţată, corcoduşe, beri, floricele, gogoşele, lebede. Şi albe, şi negre. Broaşte ţestoase, raţe, păuni. Şi păuniţe. Care cu ochelari, care fără. Care raşi în cap, care cu plete. Ei. Dar şi ele. Lume, fluierături, atenţie, trece grup de roleri în şir indian. Viteză mare, monşer! Mountain bikeri de deal, practic o ridicătură a scoarţei, o movilă un pic mai mare, atenţieee, copilul!, hamace, pături, salteluţe. Care nu doreşte la băncuţe sau care n-a mai apucat loc, are în ofertă iarbă verde din belşug. Plajă, baie în lac, oameni, copii şi câini, care îmbrăcat sumar, care în blană, care în pielea goală. Armonie, şase-şase, poartă-n casă, gardă la regină, coş de trei se pune, vericule, şut, Neluţule, goool, bravo, bă, mânca-ţi-aş! Ar merge un mic, acuma, doamna ce doreşte, mami eu vreau păpuşica aiaaaa, ia, la nenea, balonaşul ăsta violet! Uşurel, să nu cazi, de ce alergi aşa, sufleţel, mai încet, bunica! Mamaieee, vreau şi io în tiroliană, nu vrei şi pufuleţi, merge cu fresh de portocale. Imortalizări pe pelicule de milimetri diferiţi, doi chinezi, după ochi, pescăruşi în loopinguri, patru raţe sălbatice în desant, două ciori tâmpite fix deasupra capului meu, croncănit ameninţător, probabil avertizare de încălcare a teritoriului, Hitchcock curat...Scot plasa de un leu din tolbă, mă prăbuşesc istovită, admir apusul printre blocuri, nu fac poze, baterie descărcată, ascultat prea mult Janis.
În sfârşit, tac, legitimând dreptul frunzelor de a foşni în voie şi parfumul teilor de a mi se agăţa de simţul olfactiv, aceştia mirosind, oarecum, plăcut, în această perioadă.
5 iunie 2011.

vineri, 20 mai 2011

Ce-mi mai place şi ce nu.

Îmi place, noaptea, târziu,
Când nu mai trebuie să urlu după adevăr,
Să mi se dezvăluie, el, singur!
Îmi place, dimineaţa, devreme,
Când nicio femeie din vecini nu mai urlă după AJUTOR,
Să ascult ciripitul păsărilor şi huruitul avioanelor.
Îmi place, dimineaţa, devreme, să cred
Că doar eu mai comunic prin litere.
Îmi mai place, seara, târziu,
Să cred că acolo, sus, sunt chiar Luna.
Îmi mai place să cred, dar doar dimineaţa,
Că Soarele va mai răsări o dată.
Dar, doar pentru mine.
Îmi mai place să mă cred buricul pământului,
De ce să nu recunosc?
Îmi mai plac multe altele, printre care şi
telemeaua de oaie, roşiile, castraveţii.
Şi multe alte legume şi fructe.
Şi berea. Şi vinul, roşu, de preferinţă.
Şi oamenii.
Dar, cel mai mult, îmi place când comunic prin gând.
Nu mă deranjează nici comunicarea prin viu gai.
Ce mă enervează maxim, e că nu ştiu
Cu cine comunic.
Nici în gând.
Nici în grai.
Că dac-aş şti eu....

miercuri, 18 mai 2011

Am o ţinere de minte foarte bună

Îmi aduc foarte bine aminte de brazi, sălcii şi nuci.
Îmi aduc foarte bine aminte de vrăbii, ciori, pietre.
Îmi aduc foarte bine aminte de pescăruşi, nori, tramvai.
Îmi aduc foarte bine aminte de Hokusai, sâmburi de caise, cireşi, ceai.
Îmi aduc foarte bine aminte de conuri, scoici, melci, şirul lui Fibonacci, munte.
Îmi aduc foarte bine aminte de zăpadă, Ave Maria, pampers, mare, umbrelă, ciorbă de perişoare.
Îmi aduc aminte aproape de orice. Şi de soare.
Îmi aduc aminte, dar nu aşa de bine, de teoria relativităţii generale şi de paradoxul gemenilor.
Îmi aduc aminte de nuci (reiterat, n.m.!), de pere, mere, gutui. Şi portocale. Şi banane.
Îmi mai aduc aminte, chiar, dacă, foarte des, de verde.
Câteodată, îmi mai aduc aminte de alţii, născuţi din mine.
Câteodată, îmi aduc aminte chiar şi de mine.
Însă, numai câteodată.
În rest, tac.
În schimb, râd foarte mult.
În rest.

P.S. Uitasem de mănuşi.
P.P.S. Există şi o poantă. Dar e la final, de tot.

luni, 9 mai 2011

Inginerească

Şi la animale, care este, atunci, timpul? Ce este timpul?
Vânatorul?
Nu.
Puii?
Dar tu gândeşti automatist, la fel ca...

Probabil că gândirea asta automatistă se manifestă prin legarea efectelor de cauză şi prin menţinerea continuă a stabilităţii în sistem (exemplu: fauna), împiedicând, astfel, ieşirea din schema-bloc standard.

Se dă următoarea schemă-bloc:



Ce natură poate avea regulatorul ăsta şi ce mărime de comandă, dacă eroarea sistemului (epsilon) este o eroare în timp geologic (să zicem)?
Deci, regulatorul, prin ce?, trebuie să influenţeze ieşirea, adică să asigure îndeplinirea dezideratelor de comandă formulate la nivelul evoluţiei? Şi asta concretizat printr-o listă de performanţe pe care trebuie să le îndeplinească funcţia (t)?

Elementul de execuţie să fie puii? Să zicem că da.
Instalaţia tehnologică: pădurea. Marea, oceanul, aerul, câmpia, dealul, muntele. Mă rog, să zicem pădurea.
Cum şi traductorul-vânător poate fi calamitate naturală, accident în activitatea proprie de vânare a animalului, în esenţă orice poate întârzia evoluţia.
Nu-i găsesc echivalent regulatorului. Nu ştiu ce ar putea fi. Sau cine ar putea fi.

Dacă iau în considerare elementele din schemă, mai mult ca sigur că u, mărimea de comandă, ar trebui să fie reproducerea. Dar, este?
Şi nu mă refer la reproducere ca mecanism fiziologic. Mă refer la naştere.
U = naşterea puilor!

Pe 15 aprilie 1991 eram sigură de asta!
Dar atunci nu eram, încă, inginer!

Azi nu mai sunt atât de sigură!
Dar, între timp, am devenit inginer! Deşi nu sunt!

joi, 5 mai 2011

Când faci un bine, nu înseamnă neapărat că nu faci şi-un rău

Astă seară am ridicat de pe asfalt un melc.
Se târa de-a latul trotuarului.
În curând (!) ar fi ajuns în stradă, putea să-l calce o maşină, o motocicletă, o căruţă. Un om traversând, o pisică, un câine.
Putea să-i cadă un asteroid în cap. O cărămidă. Un MIG.

Aşa că l-am desprins cu grijă de pe jos.
S-a opus, parţial, dar l-am dovedit.
Trebuia să-l salvez, doar, ce mama naibii!
Doar nu era să-l las cu atâtea droburi de sare deasupra capului!

Înainte de a-l depune cu grijă, la loc ferit, în grădină, l-am privit.
N-aveam lumină destulă pentru un admirat competent, aşa că m-am tras un pas spre felinar.Felinarul nu oferea, însă, în locul cu pricina, vizibilitate perfectă din cauza frunzelor.(Da, ştiu, poate părea paradoxal, dar a venit primăvara: pomii au înverzit, natura s-a trezit la viaţă şi felinarul avea bec!)
Am mai făcut un pas spre lumină. Şi-ncă unul. Şi-ncă unul, mai mic, dar lateral.

Trooosc! Flaasc-fleoşc!
Călcasem pe un alt melc... Dar ăsta se târa pe asfalt la loc sigur, pe aleea de la intrarea în bloc. De unde să-mi dea prin minte că poate păţi, vreodată, vreun melc, ceva, într-o locaţie atât de ferită de tsunami, cutremure sau OZN-uri cum e intrarea într-un bloc?!

Am privit melcul salvat. După care am privit melcul strivit.
Am mai privit o dată melcul salvat.
Am mai privit o dată melcul strivit.
Am tăcut.

Morala: Când crezi (chiar din tot sufletul tău milos) că-i faci unuia un bine, poţi să-i faci altuia un rău (chiar dacă tu nu vrei asta).

marți, 3 mai 2011

O zi de mai, ca oricare altă zi de mai

L-am întâlnit pe Barabas. Nu e tâlhar, cum vorbeşte lumea. E fierar betonist. Actualmente, liber de contract. Se închină invers. O fi levogir.

Avea un ac de siguranţă, prins de pulover, în dreptul inimii.

Pielea feţei era mai negricioasă. Probabil de la soare. Îi lipseau trei dinţi. Din faţă.

Avea şi un mini-aparat radio. Părea să ştie să-l repare, la o adică.

A mâncat nişte corcoduşe, a băut şi două guri de vin. Roşu. A sughiţat. "Mă pomeneşte mama, sigur", a zis. M-a rugat să gust din vin. I-am dat o ţigară.

M-a întrebat de ce sunt cam tristă. M-a rugat să fiu mai voioasă.

Mi-a arătat buletinul. Era expirat din 2009, de pe 19 februarie.
Se născuse în 1969. Octombrie, 28. Dintr-o mamă şi un tată, scria clar în buletin. Pe undeva pe lângă Sighişoara. Judeţul Mureş.

A mai zis că recunoaşte că e cam ţigan. Nu m-a interesat acest aspect.

M-a mângâiat pe cap de două ori. Am dat să mă feresc. Nu m-am ferit, până la urmă.

P.S. Dacă-mi plăcea vinul, mai serveam. Dar nu prea mi-a plăcut, în acel moment. I-am zis că am o doză de bere în rucsac. Ceea ce era adevărat. Am găsit-o de 1 mai, pe bordura de la marginea lacului. Era nedesfăcută. Am luat-o, că am zis că mi-a făcut-o Dumnezeu cadou de 1 mai.
Am băut-o azi, în parcul de joacă, în care mergeam cu copiii când erau mici.

Parcul de joacă era gol.

Îl populau o privighetoare, un graur şi o cioară.
...Aaa, şi-un pescăruş, dar ăsta doar a inspectat zona.

Mai târziu, au venit trei copii.

Pe urmă, a început să plouă.

P.P.S. Tot nu sunt sigură că nu m-am întâlnit chiar cu Sfântul Petru. Că numele de botez era Petru.

luni, 25 aprilie 2011

Între Florii şi Paşti

Cum, din nou, iar şi iar, Serverul găsit cererea dumneavoastră confuz şi nu este sigur cum să procedaţi,
procedez băbeşte:






































vineri, 22 aprilie 2011

Final de SOLARIS

...
Spune-mi, te rog...crezi în Dumnezeu?
Mi-a aruncat o privire iute, pătrunzătoare.
- Ce tot spui! Cine mai crede astăzi...
- Nu-i chiar atît de simplu, am rostit pe un ton lejer, fiindcă nu mă refer la la dumnezeul tradiţional al credinţelor pămîntene. Nu m-am ocupat de teoria religiilor şi poate că n-am inventat nimic, dar n-ai cumva întîmplător idee dacă a existat vreodată credinţa într-un dumnezeu...imperfect?
- Imperfect? a repetat Snaut, ridicîndu-şi sprîncenele. Ce înţelegi prin asta? Într-un anumit sens, divinitatea fiecărei religii era imperfectă, fiind împovărată de însuşirirle oamenilor, amplificate doar. Dumnezeul Vechiului Testament era, de pildă, doritor de proslăviri şi de jertfe, era violent şi gelos pe ceilalţi zei...Zeii grecilor, prin caracterul lor certăreţ, prin conflictele lor familiale, nu erau mai puţin imperfecţi decît oamenii...
- Nu, l-am întrerupt, eu mă refer la un dumnezeu a cărui imperfecţiune nu derivă din simplitatea creatorilor lui umani, ci constituie însăşi trăsătura lui esenţială, imanentă. Acesta trebuie să fie un dumnezeu limitat în atotputerea şi atotştiinţa lui, care evaluează greşit viitorul operelor lui, ceea ce-l poate duce pînă la consternare. Este un dumnezeu...care vrea întotdeauna mai mult decît poate, deficienţă de care nici nu-şi dă seama de la început. O divinitate care a construit ceasornicele, dar nu şi timpul măsurat de ele; care făureşte sisteme şi mecanisme ce servesc anumitor ţeluri, dar aceste scopuri sînt depăşite şi trădate; care a creat infinitul, dar acesta, din măsură a puterii, a devenit măsura unei nesfîrşite înfrîngeri.
- Aşa arătau cîndva concepţiile maniheiste, a rostit gînditor Snaut. Îndoiala circumspectă cu care mi se adresa în ultima vreme dispăruse.
- Dar ce spun eu n-are nimic comun cu binele şi cu răul, l-am întrerupt imediat. Această divinitate nu există în afara materiei şi nu se poate rupe de ea, ci doar doreşte să se elibereze.
- Nu cunosc o asemenea religie, a spus Snaut după o clipă de tăcere. Dacă te pricep bine, tu îţi imaginezi un dumnezeu în evoluţie, care se dezvoltă în timp, înălţîndu-se pe trepte tot mai înalte ale puterii, pînă la conştiinţa nevolniciei acesteia. Dumnezeul tău este o fiinţă care a intrat în dumnezeire ca într-o situaţie fără salvare şi, înţelegîndu-şi soarta, s-a lăsat pradă disperării. Da, dar un dumnezeu care disperă este tocmai omul, dragul meu, e vorba deci de om...E nu numai o filozofie inferioară, ci chiar un misticism inferior.
- Nu, am răspuns cu îndărătnicie, nu mă refer la om. E posibil ca, în anumite trăsături, acesta să corespundă definiţiei provizorii pe care am dat-o, dar numai datorită faptului că ea are o sumedenie de lacune. În pofida aparenţelor, omul nu-şi creează ţeluri. I le impune timpul în care s-a născut, el le poate servi sau se poate împotrivi lor, dar obiectul acestei serviri sau al împotrivirii este dat din afară. Pentru a fi pe deplin conştient de libertatea căutării ţelurilor, omul ar trebui să fie singur, lucru cu neputinţă, deoarece omul necrescut printre oameni nu poate deveni om. Divinitatea mea trebuie să fie o entitate lipsită de plural, înţelegi?


Solaris - Stanislaw Lem
Ed. Dacia 1974

Această ediţie a romanului SOLARIS, în versiunea românească a lui Adrian Rogoz şi a lui Teofil Roll, a apărut sub coordonarea lui Ion Hobana.

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Atenţie, soldăre, că vă vinde!

Să faci shopping, înţeleg.
Să cumperi solduri, pricep şi asta.
Nu mă lămuresc, şi pace, cum se face vînzarea de soldăre!

Sau, te pomeneşti c-o fi chiar vanzare la soldare pe bune (o soldare, două soldare) şi nu ştiu eu să pun diacriticu' care trebuie?!
Da' dacă e soldare, e defectiv de singular sau de plural?
Că iar nu mai pricep nimic.
Sau, şoldare să fie? Ori, şoldăre?

Hotărît lucru, m-am încuiat!

marți, 4 ianuarie 2011

Piata Unirii, 4 ian, 5:27 pm

Domnu' Constantin Petre:"-Aveti grija, doamna, doua minute, de asta (papornita rafie, n.m.), sa-mi iau si eu o cafea de unde e mai apropiat?" (Avea 1 leu)
Io:"-Da, dom'ne, doo minute, pot sa mai intarzii!" (Trece 1 minut)
Dl. C.P.:"-N-avea cafea!"
Io:"-Domnu', sa ma iertati, poate Domnu' Sf. Constantin sau Sf. Petre?!, vreti cafea sau vin fiert?"
Dl., poate Sfantul:"-Eeee..."
Io: (comanda): Doo vine fierte!!!!
Vanzatorul: "-Vineeee?!?!"
Io:"- DA!(vanzatorului)...Da' zi-mi, dom'ne, ce cari dupa mata, in sacosa? (intrebare adresata lui Sfantul, care umbla, ca si alti sfinti, printre noi).
Sf. (acuma, nu mai stiu care sfant sa fi fost:"-Jucarii pentru copii..."

Intre timp se adunase paza de guard, cu caine, cu tot ce trebuia:
Las-o pe doamna!
Nu musca, doamna! (cainele).
Stiu. Mangaiat caine.
Nu lasa sacosa acolo, da-o mai aici! Uite-aici sa stea!
Cre'ca se intorsesera sefii de la tigari.
Zi, domnu' sfantu Petre sau Constantin, bogdaproste!Io.
Cerul si pamantul, una, buze simetrice, alaturare, agoniseala, zice, parca, arhi nu-stiu-ce... Angoasa, mai zic, achiesare, ca rima...
Despartire in ritm de bogdaproste: Imi dai, dom'ne mie leul dumitale, ca ti-am luat vin? (io lu' sfantu'). Si-a costat 2 cincizeci (in gandul meu).
No, mai da-mi tu unu!
Auzi, no ca nu-ti dau chiar acu'! Sa mi-l dai 'mneata mie cand ne-om mai intalni si n-oi avea eu!

Cainele, si el, ca omu', statea si asculta.
Ce sa faca, saracu' caine? Ce sa faca?