Totalul afișărilor de pagină

vineri, 20 mai 2011

Ce-mi mai place şi ce nu.

Îmi place, noaptea, târziu,
Când nu mai trebuie să urlu după adevăr,
Să mi se dezvăluie, el, singur!
Îmi place, dimineaţa, devreme,
Când nicio femeie din vecini nu mai urlă după AJUTOR,
Să ascult ciripitul păsărilor şi huruitul avioanelor.
Îmi place, dimineaţa, devreme, să cred
Că doar eu mai comunic prin litere.
Îmi mai place, seara, târziu,
Să cred că acolo, sus, sunt chiar Luna.
Îmi mai place să cred, dar doar dimineaţa,
Că Soarele va mai răsări o dată.
Dar, doar pentru mine.
Îmi mai place să mă cred buricul pământului,
De ce să nu recunosc?
Îmi mai plac multe altele, printre care şi
telemeaua de oaie, roşiile, castraveţii.
Şi multe alte legume şi fructe.
Şi berea. Şi vinul, roşu, de preferinţă.
Şi oamenii.
Dar, cel mai mult, îmi place când comunic prin gând.
Nu mă deranjează nici comunicarea prin viu gai.
Ce mă enervează maxim, e că nu ştiu
Cu cine comunic.
Nici în gând.
Nici în grai.
Că dac-aş şti eu....

miercuri, 18 mai 2011

Am o ţinere de minte foarte bună

Îmi aduc foarte bine aminte de brazi, sălcii şi nuci.
Îmi aduc foarte bine aminte de vrăbii, ciori, pietre.
Îmi aduc foarte bine aminte de pescăruşi, nori, tramvai.
Îmi aduc foarte bine aminte de Hokusai, sâmburi de caise, cireşi, ceai.
Îmi aduc foarte bine aminte de conuri, scoici, melci, şirul lui Fibonacci, munte.
Îmi aduc foarte bine aminte de zăpadă, Ave Maria, pampers, mare, umbrelă, ciorbă de perişoare.
Îmi aduc aminte aproape de orice. Şi de soare.
Îmi aduc aminte, dar nu aşa de bine, de teoria relativităţii generale şi de paradoxul gemenilor.
Îmi aduc aminte de nuci (reiterat, n.m.!), de pere, mere, gutui. Şi portocale. Şi banane.
Îmi mai aduc aminte, chiar, dacă, foarte des, de verde.
Câteodată, îmi mai aduc aminte de alţii, născuţi din mine.
Câteodată, îmi aduc aminte chiar şi de mine.
Însă, numai câteodată.
În rest, tac.
În schimb, râd foarte mult.
În rest.

P.S. Uitasem de mănuşi.
P.P.S. Există şi o poantă. Dar e la final, de tot.

luni, 9 mai 2011

Inginerească

Şi la animale, care este, atunci, timpul? Ce este timpul?
Vânatorul?
Nu.
Puii?
Dar tu gândeşti automatist, la fel ca...

Probabil că gândirea asta automatistă se manifestă prin legarea efectelor de cauză şi prin menţinerea continuă a stabilităţii în sistem (exemplu: fauna), împiedicând, astfel, ieşirea din schema-bloc standard.

Se dă următoarea schemă-bloc:



Ce natură poate avea regulatorul ăsta şi ce mărime de comandă, dacă eroarea sistemului (epsilon) este o eroare în timp geologic (să zicem)?
Deci, regulatorul, prin ce?, trebuie să influenţeze ieşirea, adică să asigure îndeplinirea dezideratelor de comandă formulate la nivelul evoluţiei? Şi asta concretizat printr-o listă de performanţe pe care trebuie să le îndeplinească funcţia (t)?

Elementul de execuţie să fie puii? Să zicem că da.
Instalaţia tehnologică: pădurea. Marea, oceanul, aerul, câmpia, dealul, muntele. Mă rog, să zicem pădurea.
Cum şi traductorul-vânător poate fi calamitate naturală, accident în activitatea proprie de vânare a animalului, în esenţă orice poate întârzia evoluţia.
Nu-i găsesc echivalent regulatorului. Nu ştiu ce ar putea fi. Sau cine ar putea fi.

Dacă iau în considerare elementele din schemă, mai mult ca sigur că u, mărimea de comandă, ar trebui să fie reproducerea. Dar, este?
Şi nu mă refer la reproducere ca mecanism fiziologic. Mă refer la naştere.
U = naşterea puilor!

Pe 15 aprilie 1991 eram sigură de asta!
Dar atunci nu eram, încă, inginer!

Azi nu mai sunt atât de sigură!
Dar, între timp, am devenit inginer! Deşi nu sunt!

joi, 5 mai 2011

Când faci un bine, nu înseamnă neapărat că nu faci şi-un rău

Astă seară am ridicat de pe asfalt un melc.
Se târa de-a latul trotuarului.
În curând (!) ar fi ajuns în stradă, putea să-l calce o maşină, o motocicletă, o căruţă. Un om traversând, o pisică, un câine.
Putea să-i cadă un asteroid în cap. O cărămidă. Un MIG.

Aşa că l-am desprins cu grijă de pe jos.
S-a opus, parţial, dar l-am dovedit.
Trebuia să-l salvez, doar, ce mama naibii!
Doar nu era să-l las cu atâtea droburi de sare deasupra capului!

Înainte de a-l depune cu grijă, la loc ferit, în grădină, l-am privit.
N-aveam lumină destulă pentru un admirat competent, aşa că m-am tras un pas spre felinar.Felinarul nu oferea, însă, în locul cu pricina, vizibilitate perfectă din cauza frunzelor.(Da, ştiu, poate părea paradoxal, dar a venit primăvara: pomii au înverzit, natura s-a trezit la viaţă şi felinarul avea bec!)
Am mai făcut un pas spre lumină. Şi-ncă unul. Şi-ncă unul, mai mic, dar lateral.

Trooosc! Flaasc-fleoşc!
Călcasem pe un alt melc... Dar ăsta se târa pe asfalt la loc sigur, pe aleea de la intrarea în bloc. De unde să-mi dea prin minte că poate păţi, vreodată, vreun melc, ceva, într-o locaţie atât de ferită de tsunami, cutremure sau OZN-uri cum e intrarea într-un bloc?!

Am privit melcul salvat. După care am privit melcul strivit.
Am mai privit o dată melcul salvat.
Am mai privit o dată melcul strivit.
Am tăcut.

Morala: Când crezi (chiar din tot sufletul tău milos) că-i faci unuia un bine, poţi să-i faci altuia un rău (chiar dacă tu nu vrei asta).

marți, 3 mai 2011

O zi de mai, ca oricare altă zi de mai

L-am întâlnit pe Barabas. Nu e tâlhar, cum vorbeşte lumea. E fierar betonist. Actualmente, liber de contract. Se închină invers. O fi levogir.

Avea un ac de siguranţă, prins de pulover, în dreptul inimii.

Pielea feţei era mai negricioasă. Probabil de la soare. Îi lipseau trei dinţi. Din faţă.

Avea şi un mini-aparat radio. Părea să ştie să-l repare, la o adică.

A mâncat nişte corcoduşe, a băut şi două guri de vin. Roşu. A sughiţat. "Mă pomeneşte mama, sigur", a zis. M-a rugat să gust din vin. I-am dat o ţigară.

M-a întrebat de ce sunt cam tristă. M-a rugat să fiu mai voioasă.

Mi-a arătat buletinul. Era expirat din 2009, de pe 19 februarie.
Se născuse în 1969. Octombrie, 28. Dintr-o mamă şi un tată, scria clar în buletin. Pe undeva pe lângă Sighişoara. Judeţul Mureş.

A mai zis că recunoaşte că e cam ţigan. Nu m-a interesat acest aspect.

M-a mângâiat pe cap de două ori. Am dat să mă feresc. Nu m-am ferit, până la urmă.

P.S. Dacă-mi plăcea vinul, mai serveam. Dar nu prea mi-a plăcut, în acel moment. I-am zis că am o doză de bere în rucsac. Ceea ce era adevărat. Am găsit-o de 1 mai, pe bordura de la marginea lacului. Era nedesfăcută. Am luat-o, că am zis că mi-a făcut-o Dumnezeu cadou de 1 mai.
Am băut-o azi, în parcul de joacă, în care mergeam cu copiii când erau mici.

Parcul de joacă era gol.

Îl populau o privighetoare, un graur şi o cioară.
...Aaa, şi-un pescăruş, dar ăsta doar a inspectat zona.

Mai târziu, au venit trei copii.

Pe urmă, a început să plouă.

P.P.S. Tot nu sunt sigură că nu m-am întâlnit chiar cu Sfântul Petru. Că numele de botez era Petru.