Totalul afișărilor de pagină

joi, 5 mai 2011

Când faci un bine, nu înseamnă neapărat că nu faci şi-un rău

Astă seară am ridicat de pe asfalt un melc.
Se târa de-a latul trotuarului.
În curând (!) ar fi ajuns în stradă, putea să-l calce o maşină, o motocicletă, o căruţă. Un om traversând, o pisică, un câine.
Putea să-i cadă un asteroid în cap. O cărămidă. Un MIG.

Aşa că l-am desprins cu grijă de pe jos.
S-a opus, parţial, dar l-am dovedit.
Trebuia să-l salvez, doar, ce mama naibii!
Doar nu era să-l las cu atâtea droburi de sare deasupra capului!

Înainte de a-l depune cu grijă, la loc ferit, în grădină, l-am privit.
N-aveam lumină destulă pentru un admirat competent, aşa că m-am tras un pas spre felinar.Felinarul nu oferea, însă, în locul cu pricina, vizibilitate perfectă din cauza frunzelor.(Da, ştiu, poate părea paradoxal, dar a venit primăvara: pomii au înverzit, natura s-a trezit la viaţă şi felinarul avea bec!)
Am mai făcut un pas spre lumină. Şi-ncă unul. Şi-ncă unul, mai mic, dar lateral.

Trooosc! Flaasc-fleoşc!
Călcasem pe un alt melc... Dar ăsta se târa pe asfalt la loc sigur, pe aleea de la intrarea în bloc. De unde să-mi dea prin minte că poate păţi, vreodată, vreun melc, ceva, într-o locaţie atât de ferită de tsunami, cutremure sau OZN-uri cum e intrarea într-un bloc?!

Am privit melcul salvat. După care am privit melcul strivit.
Am mai privit o dată melcul salvat.
Am mai privit o dată melcul strivit.
Am tăcut.

Morala: Când crezi (chiar din tot sufletul tău milos) că-i faci unuia un bine, poţi să-i faci altuia un rău (chiar dacă tu nu vrei asta).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu