Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 septembrie 2011

Nici almanahele nu mai e ce era

Încet, încet, încep să răsfoiesc prin nişte cărţi găsite pe o bancă de pe un bulevard dintr-un cartier al unui oraş dintr-o ţară. Într-o primăvară.

Din unele cad fotografii alb-negru. Cu doi oameni şi doi cîini. Oamenii n-au nume. Cîinii au: Mura şi Tor. Aug. '87. Din altele, cad bileţele cu circuite electronice şi titluri de melodii, dimpreună. Din celelalte pică semne de carte şi file dospite de timp.

Dar, ce vreau eu să spun, exact, acum şi aici?
Vreau să spun că nici almanahele nu mai e, domnule, ce era!

Spre exemplificare, iată titlurile din almanahul Luceafărul 1988, Istorii neelucidate:

Un poet român premiat în Japonia . Medalia de aur pentru poezie. Ioan Alexandru.
Eugen Barbu. Deschisesem ferestrele şi aerul de afară era prea tare pentru unii.
Fănuş Neagu. Sînt mai singuratic decît crezi, cu toate că trecerea mea prin lume e un fel de alai sau o felie de carnaval. Regata mea veneţiană e numai de suprafaţă.
Zaharia Stancu. Sosesc şi eu numaidecît, prietene, numai să mă fac şi eu mai frumos.
România, pămînt al speranţei. Ajutorul României în acţiunea de salvare a evreilor în timpul nazismului.
Un celebru comandant de submarin. Alexandru Marinescu, omul pe care Adolf Hitler l-a socotit drept unul din cei mai mari duşmani ai Reichului şi -mai ales- duşmanul său personal.
Clifton James. Am fost dublura lui Monty. Un actor poate fi general, dar inversul?... Poze. Montgomery şi Eisenhower într-o tabără a aliaţilor din Europa, 1944. Montgomery în timpul ofensivei aliate. Caen 1944. De la stînga la dreapta: generalii Patton, Bradley şi Montgomery. Montgomery în timpul campaniei din Africa.
Două luni cu bandiţii din Chicago. În America butoaiele de whisky sînt vărsate în mare. Şi, totuşi, se bea. Al Capone (stînga) împreună cu John Stege.
F.B.I. şi literatura americană. Sediul F.B.I. din Washington. J. Edgar Hoover, şeful F.B.I. între 1924 şi 1972. Marii urmăriţi: poeţii. Cei mai urmăriţi: laureaţii Premiului Nobel.
Olof Palme. Un dosar clasat?
Norman Mailer. Pumni negri.
Gloria stadionului. Alergări. Detaliu de pe o amforă panatenaică cu figuri negre. Circa 530 î.e.n. Luptători. Pictură din a doua jumătate a sec. al IV-lea î.e.n. Quadrigă.
Mc Nally îşi revizuieşte opinia. După el, modelul lui Dracula inventat de Bram Stocker nu este voievodul român Vlad Ţepeş, de la care s-ar fi luat doar numele, ci sîngeroasa contesă ungară Elizabetha Bathory, omorîtoarea a sute de fete în castelele ei.
Atunci cînd realitatea depăşeşte ficţiunea. Seară caldă de vară din 1848. Dumas îşi inaugura castelul, ridicat după planurile sale. În 1844, veniturile lui se ridicau la extravaganta sumă de 200 000 franci. Mergînd la vînătoare în pădurea de la Marty, îi plăcu locul şi a doua zi veni cu un arhitect. Domnule Durand, îmi veţi face aici un castel de Renaştere, în mijlocul unui parc englezesc. Şi un pavilion gotic. Şi nişte cascade. Devizul porneşte de la 200 000 franci, ajunge la 500 000, după care e redus la 300 000. Totul este o adevărată nebunie: cîini, papagali, maimuţe, cai de rasă care poartă numele muschetarilor etc. Un fast ce-l va duce la ruină pe autor după numai trei ani. Zăvorînd porţile castelului lui Monte Cristo, un portărel lăsa o notă: Primit una bucată vultur. Estimat la 15 franci.
Marina Vlady. Vladimir sau zborul întrerupt.
Isaac Asimov. Ultimul răspuns.
O plimbare în Ciucaş. Pricoliciul, Sfinxul Bratocei, Gemenii Bratocei, Baba Cloanţa. Tata Noe, Profetul, Mentorul, Turnu Goliat, Bătrînul Patriarh. Alba ca Zăpada, Popîndăul, Augustin şi Augustina. Mîna Diavolului, Căţeluşul, Marele Dac, Miresele. Ţurţurel, Paznicul de Seară, Cumpăna Zărilor, Holteiul, Acul Cătălinei, Familia, Zăganul, Căpăţînosul, puţin cam obraznic şi Sărutul Pietrelor.
Ascensiunea SIDA poate fi oprită.
Ion Barbu, Isarlîk. Ion Pilat, Suleimanie.Ştefan Petica, Semiorient.
Mircea Eliade. Sacru şi profan, capitolul III – fragmente. Timpul sacru şi miturile.
Constantin Brâncuşi. Cuminţenia pămîntului, Rugăciune, Domnişoara Pogany.
George Uscătescu. Originile culturii greceşti.
Gabriel Garcia Marquez. Cronica unei morţi anunţate.
Tolstoi şi Galsworthy. Lev Nicolaevici şi John. Anna Karenina şi Forsyte saga.
Trei autori din R.S.S. Armeană.
Un poet din R.S.S. Moldovenească.
Jorge Luis Borges. Necivilizatul maestru de etichetă kotsuke no suke.
Anglia. Călătorie în oglindă.
Obsesia. Aceşti băieţi şi picioarele lor truditoare. Ce legătură poate avea Don Quijote cu fotbalul? Uite că are.
M. Eminescu, Egipetul. Ion Pilat, Din Bretania. Victor Eftimiu, Parisul în ploaie. Iuliu Cezar Săvescu, La Polul Nord. Traian Demetrescu, Pe lacul Thum.
Sfinx – poliţistică. Domino – rebusistică. Anecdote.
De vorbă cu Tudor Gheorghe. Ai noştri vin de peste Jiu şi din dor. Sînt fascinat de frumuseţea limbii mele. Şi cum iernile erau ierni, ca ăl an şi anu' ăsta, şi mă ducea tata, trăgîndu-mă după el, prin zăpezile „d'antan”, pînă la moşicu Lazăr a lu Furnică.
Reporter: Cineva spunea că: Basmul este natural şi sătesc (...) Basmele sînt mai bătrîne ca zeii.
T.G.: Cred că sîntem datori să spunem cine „spunea că”... Nu-mi place ambiguitatea. Cel care a făcut această afirmaţie are un nume.
Mă întrebi de zeii mei ca şi cînd aş avea plural în credinţa mea. Zeul la care mă închin este bunul simţ al Ţăranului român. Bunul simţ ridicat la rang de templu sau, hai să-i zicem, Univers.

Astăzi cred că nu mă mai uit la ştirile de la ora 5. Prin comparaţie, par cam plictisitoare.

Şi almanahurile sunt cărţi, nu-i aşa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu