Totalul afișărilor de pagină

duminică, 1 ianuarie 2012

Ghid de îndrumat popii pe o scară. Cu câine.

A venit popa. Iar. Cu Sfântul Vasile sau, în avanpremieră, cu Boboteaza. Sau, ceva. De fapt, a venit cu un alt împuternicit al Domnului. Pesemne, să-l ajute cu găletuşa de agheasmă în care să mai moaie busuiocul sau să ţină cutia în care colectează mila preacucernicilor de la blocuri. Sau să-l apere de câini. M-am întâmplat să fiu. Vezi urmarea.

Câinele, care locuieşte, ca omul, după preferinţele de moment, pe câte unul din preşurile de la uşile celor 4 apartamente de pe palier, nu l-a lăsat să urce mai sus de între etajul 1 şi 2. S-a simţit dator, probabil, să apere mâna celor care îl hrănesc. Că aşa l-a lăsat pe el, Dumnezeu, să latre, apărând teritorii. Nefiind câine turbat.

Dacă nu ieşeam să-l ţin (mângâi pe cap), popa n-avea curaj, să urce şi să miluiască şi pe mai suşii, de etajul 1, locatari.
"De ce, părinte, nu-ndrăzniţi, am întrebat? Nu e, şi el, făptura lui Dumnezeu? De ce să vă fie frică?!"

- Să veniţi şi să-l ţineţi, şi când coborâm.
- Nu e nevoie să-l ţin. Doar îi vorbesc şi îl mângâi.
- Doamne-ajută!, cu oarece superioritate în glas şi, parcă, nesmerenie. Popa. La coborâre.
- Doamne-ajută!, din toată inima şi cu, parcă, mai multă smerenie. Eu. Rămânând.

În timp ce întreţineam câinele cu vibraţii energetice potrivite, combinate cu zeama rămasă de la piftiile produse în ajun, înnobilate şi cu-n codru de pâine, iată ce s-a mai petrecut:

- "Vai, scuzaţi, părinte, deranjul!" Mama. În sufragerie două fotolii desfăcute a culcare, hainele copiilor merşi în vizită la rude, pe lângă. Şosete. Papuci.
- "Eh, lăsaţi", zice părintele. (Rasă neagră, anteriu cusut cu fir aproximativ, de aur -sclipea-, fiind, totuşi, nişte sărbători care impun şi prezentarea straielor aurii către naţiune. Nu ştiu care sărbătoare, mă simt nevoită să (re)iterez. Bănuiesc, totuşi, a fi fiind Boboteaza, cea pentru care se riscă, sfinţii popi, să nu mai poată urca mai sus de etajul unu, pe câte-o scară, întâlnind câini. Fiind mai importantă în calendar). "Aşa e la toată lumea, de sărbători." (?!-nota mea)

- "Calendar doriţi?" Popa. După ce pupară, mama, tata, ce era de pupat. Eu fiind pe casa scării, asistând la spectacol. Ţinând în frâu câine periculos. (Secret: nici dinţi nu mai are, cum, probabil, avea, în tinereţea-i, preferând muiete contra oase bune de ros. Dar rămâne între noi.)
- "Nu, c-avem, deja." Mama.
Totuşi...!! atunci nu înţeleg de ce i-a mai dat 10 lei. La naiba, mai găseam mâine 50 de bani pe stradă (că 50 am găsit azi - ŞI AZI!, dar despre faza asta cu găsitul de monede pe stradă, altă dată) şi îmi mai luam şi eu un pachet de ţigări, ca smerita! Fuck the system!, că tot se poartă intromisiunile anglofile.
Paranteză: îmi caut de lucru. Închis paranteza.

P.S.1 Pupat crucea popii, după ce m-am închinat, cum se cuvine, pe casa scării. De planton, fiind, la ţinut câine. De închinat, m-am mai închinat, azi, de două ori, şi-n parc. În faţa Soarelui, însuşi. Şi-a Lunii. Şi-a Naturii, în general. Dar astea cred că nu se contabilizează. Rămâne că m-am închinat, să vadă lumea, o dată şi bine, pe casa scării.

P.S.2 Câinele n-are nume. Îl abordez direct: Ce faci, bă? El îmi răspunde la fel de direct. Dă din coadă: "Dai, fată, şi tu ceva de mâncat, de băut?"

P.S.3: La mulţi ani, tuturor!

Post scriptum, altă religie: vecinii de vizavi (studenţi la medicină, în Craiova, marocani, la origine): Noi, nu primim. Noi suntem de altă religie." Popa-părintele: "Zău? De care altă religie sunteţi?" (La fel de superior, dat fiind că_câinele periculos se afla sub oblăduirea mâinii mele). Zdrang, uşa, normal! Eu ştiam. Da' nu i-am zis lu' părintele. L-am lăsat, aşa...mai curios. Să mai studieze şi el în arhivele de la Vatican, dă-o dracului, doamne, iartă-mă, doar Teodor Baconschi (ori Baconsky, fiind fiul, totuşi, al tatălui său, A.E.?!)să se chinuie, de unul singur?!

4 comentarii:

  1. Căţeluşa Ii-ii-ii.
    Mi-ai adus aminte de o căţeluşă care mă aştepta în fiecare seară (mă rog, noapte) pe palier, în faţa uşii.
    O numisem "Ii-ii-ii" pentru că ăsta era sunetul pe care-l scotea când ma vedea în timp ce parea să se dezmembreze din cauza mişcărilor haotice şi vioaie pe care le făcea din tot corpul. Se bucura pentru că ştia că îi aduc ceva de mâncare, mă opream întotdeauna la Non-stop ca să-i cumpăr ceva.
    Nimeni nu putea s-o sufere pentru că arăta groaznic: îi lipsea o labă, era şchioapă de un alt picior, chioară - nu avea de loc un ochi, o ureche era înjumătăţită iar blana părea unsă cu un amestec de smoală, noroi, cenuşă, praf, răşină şi cine mai ştie ce alte ingrediente scârboase. Neplăcută la atingere, chestie pe care am aflat-o târziu pentru că nu mă lăsa s-o mângâi, nu avea încredere nici în mine. Sau poate îi era ruşine.
    Ţineam la ea pentru că mă iubea. Nimeni nu m-a mai întâmpinat vreodată cu atâta entuziasm.
    Deşi arăta aşa, avea o personalitate extrem de puternică. Cred. În timpul zilei, dacă nu dormea pe preşul din faţa uşii mele, îşă făcea rondul prin jurul blocului. Toţi câinii, şi erau cohorte întregi - nu începuse acţiunea lui Băsescu, când o vedeau, se făceau mici, băgau coada între piciore şi aplecau capul într-o atitudine de supunere. Ea îl mai mirosea pe câte unul, îl mârâia pe altul. Fugea ăsta atunci de rupea pământul, schelălăind. Şi erau unii ditamai dulăii. Îl înţeleg pe popa.
    ...
    Într-o zi n-am mai văzut-o. Niciodată, după aia.
    Începuse Băsesciada.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ptiuuu, ruşine mie, măi, dragă Serban! Muţumescu-ţi de comentar, dar io de-abia acuţ îl văzui! Vezi ce-nseamnă să nu am toate butoanele în regulă şi aşezate frumos la locurile lor, ca să fiu şi eu mai promptă în conversaţie? Vezi?
      Da', lasă, că le găsesc eu, odată şi odată şi-o să le pun pe toate! Pe toate! :)

      P.S. Da' dacă ai zis că nu ai ce comenta la textele mele, că nu mai e nimic de adăugat, ce să-ţi fac, ce să-ţi fac? Te-am crezut. Că eu mă-ncred în ce-mi zice lumea. (Sanchi.)

      P.P.S. Sau nu eşti tu ACEL Serban? ;)

      Ștergere