Totalul afișărilor de pagină

duminică, 24 noiembrie 2013

La telefon, Nichita

La televizor vorbea Nichita Stănescu. Îi luase careva un interviu. Sună telefonul. Fix. Că de mobile nici la Automatica din Craiova nu se-auzise, pe vremea aia. Asta se-ntîmpla prin cam 1990, vara. Mi-e să nu fi fost chiar 1989, primăvara. Alo, zic, alo, alo? Din receptor îmi vorbea Nichita Stănescu. Acelaşi Nichita Stănescu de la televizor. Fix cu aceleaşi vorbe, fix cu aceleaşi inflexiuni. Am tăcut ş-am ascultat, cumva, stereo, la televizor şi la telefon, concomitent. Cum s-a terminat interviul la televizor, cum s-a întrerupt şi convorbirea telefonică. Sau ce monolog interior cu zeii ori cu dumnezeii ori cu minizeii ori cu unul ori cu altul ori cu mine ori chiar cu Nichita oi fi avut, io, atunci! Zău!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu