Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 decembrie 2013

Absurdistan. Cu troiţe.

Absurdă viaţă, cu urechile ei de măgar, cu tot. Absurdă viaţă, cu păsările ei dodo, cu tot. Absurdă viaţă, cu furnicile şi aricii ei, cu tot. Cu maci, cu vaci, cu porci, cu crăciun, paşti şi, mai ales, revelion. Absurdă viaţă, cu tăceri ascunse-n litere. Absurdă viaţă, cu sfinţi cerşind la colţ de stradă şi cu mame arse pe rug pentru câte o idee sau două. Normală viaţă, cu clopoţei legaţi de gâturile oilor, să ştie baciul cât, unde şi câte se îndepărtează. Normală viaţă, când câinii aleargă de jur împrejur, să nu se depărteze oile. Normală viaţă, când lupii înşfacă mioarele desprinse din turmă. Şi le sfâşie! De foame sau de obicei, c-aşa merg lucrurile, înscrise-n ADN.
Mda. Drumuri. Căi. Astea-s drepte, poate chiar nesfârşit de drepte. Lungi. Nesfârşit de lungi. Sunt şi alte căi, drumuri, poteci sau chiar ţinuturi nedesţelenite pe care-o apuci, de nebun, prin scaieţi, mocirlă, pietre sau apă. Dar trebuie să fii chiar nebun să o iei pe drumuri neumblate. Că aşa vrei, tu, s-o iei pe scurtătură, că nu mai ai răbdare. Ş-apoi, dacă ai noroc şi ajungi la vreun capăt, viu, vin o grămadă să-ţi spună cât de nebun ai fost. Şi că nici nu merita să fii sau să fi fost nebun. Mai bine rămâneai normal. Şi, la o adică, te găseau mai repede mort pe drumul drept, chit că nesfârşit, de nu mai ştiau exact nici unde-ai murit, nici când, şi-ţi ridicau şi o troiţă. Aşaa...

De ce nu m-au angajat dinozaurii?

Real life, pe englezeşte, de care sunt sătulă. Şi când m-am dus eu să mă fac editor sau redactor la televiziunea românia de mâine, după anunţul din ziarul românia liberă şi mă-ntrebam, iniţial, ce caut, eu, printre cei circa o sută şaptezeci şi ceva de jurnalişti sau, încă, studenţi la jurnalism, mi s-a făcut şi frică, vorbind în stânga şi-n dreapta, cu unul şi cu alta. Dar tot m-am dus în aulă, dacă tot făcusem drumul de-acasă şi tot mi-am scris eseurile, traducerile şi editorialele, sub numele ascuns sub colţul din stânga sus, c-aşa se convenise, să fie pe de-a bunelea, treaba, cum se cade. Şi după aia m-am mai dus şi la un examen, cică, psihologic, tot scris. Şi după aia m-am mai întâlnit faţă în faţă şi cu tot felul de dinozauri, primul pe listă, fiind, cu voia dumneavoastră, Ilie Ciurescu. Şi erau scoase la vedere, pentru public , 10 posturi de redactori şi editori. Şi io am fost a patra. 7, 98 am avut, ca notă, notificată de specialişti, jurnalişti şi editori. Academicieni te pomeneşti, c-or fi fost, cu toţii.Şi nici dracu' nu m-a angajat, pe mine, chit că fiind a patra, din zece, fără nici un fel de jurnalism la bord!. Aşa că crăciun fericit vă doresc şi vouă şi miştouri cât puteţi cuprinde, mulţi ani de-acum înainte, ba chiar eoni! Că asta oricum se întâmpla acum vreo zece ani.

Pe când făcea plopşorul pere şiio aveam giob

Ceaţa împinge-n geam. Se opinteşte. Geamul e deschis. Perdeaua inspiră-expiră, ritmic. Deodată se-neacă. Ce-aveţi, bă, cu mine, întreabă perdeaua, retoric? Ceaţa împinge aburii lăptoşi înăuntru, fereastra deschisă îi împinge la loc, afară. Perdeaua rămâne tot nelămurită. Inspiră, expiră. Ritmic.

Ş-aveam un coleg la giob. Părea foarte în temă cu miezul din fanta şi cu fîîîîsuul, scris exact aşa pe nişte foi gen prezentare la încorporaţi, chiar dacă nu corporatişti. Adică mari şi adică multe. Veline. Italieneşti. Când i-am zis, a doua sau a treia zi, după ce mi-am dat demisia de la giob, dă-mi, bă, la dracu', la schimb, înscrisurile ălora de pe foi, că şi io ţ-am făcut cadou, de ziua ta, tablou cu Mişel Jacson, care-ţi place ţie, plus brânză frecată cu mărar, başca smântână, când ţi-era foarte foame, a zis că nu mai recunoaşte nimic şi la revedere, pa! C-aşa merg lucrurile. Acuma e-n Anglia.

Portofelul, cât costă portofelul?

Aici,https://Facebook/photo.php?fbid=169158893096103&set=a.169157333096259.40939.100000059801551&type=1&relevant_count=1
acolo, atunci, la metrou. nici nu mai ştiu ce staţie de metrou era, omul cu şapca şi-a ascuns figura. Pentru că de ce? Pentru că nu ştiu. Ce ştiu e doar atât. A venit un om c-o poză de copil bolnav, cum vin o mulţime ş-a zis că dacă p
ot să ajut. Ş-am zic c-aş vrea să ajut, dar, uitaţi-vă, şi deschid portofelul, nu mai am decât 40 de bani. Sau nici măcar, nu mai ştiu...Ia, stai, să mă mai uit o dată în portofel, c-oi avea, totuşi, vreun leu, adunat! Şi iar scot portofelul. Ş-l deschid, iar. Ş-odată încep să răsară tot felul de monede, ca la ăia la jackpot, sau cum îi zice. Pe bune! Şi dintr-o dată mă bucur şi alerg către omul cu cererea cu dosarul cu copilul, staţi aşa, că ia, uite, câţi bani am mai descoperit că am în portofel! Şi i-am dat cam 15 monede de 10 bani (că numai de-alea îmi răsăriseră în portofel). Ş-a zis mulţumesc, m-am bucurat şi eu, dar, tot nu ştiu, poza omului cu şapcă, care şi-a ascuns privirea, am făcut-o înainte sau după întâmplare?!...În orice caz, buzunarul acela de portofel de unde mi-au răsărit atunci monedele alea, a rămas rupt pentru vecie. Atunci şi în acel moment s-a rupt, ca şi când ar fi fost putrezit şi de-acolo au început să răsară monede, ca la jackpot, cum ziceam. Cine nu crede, să fie sănătos. Eu doar am povestit ce mai aveam de povestit şi mi-am adus aminte.

P.S. Mai am şi portofelul ăla vechi, ca probă.

În faţă la palatul Şuţu

Aici, pe prima bancă,
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=169158156429510&set=a.169157333096259.40939.100000059801551&type=1&relevant_count=1#

într-o zi, un om cu alt om, dar mai tânăr, mâncau slănină, ceapă, pâinici (5) ş-aveau şi muştar. Mă aflam pe-acolo, adăstând în curte, zgâindu-mă la cărţile de pe taraba anticariatului, aşteptând să se facă ora fixă să
 depun un CV la un magazin de îmbrăcăminte italienească de prin apropiere. Frumos îmbrăcată, dar cam lihnită. Înghit în sec, îmi iau inima-n dinţi, dacă vă rog să-mi daţi şi mie să gust un pic, vă supăraţi? Ba nu. Poftiiţi! M-aşez pe vine, rup o bucată din pâinică şi apuc o felie de slănină, luaţi şi cu muştar, mi se face chiar foame. Mănânc toată pâinica, bag şi cu ceapă, că mi-era poftă! Aoleu, am mâncat ceapă şi peste cinci minute mă duc să depun CV-ul! Ei, asta e, zic. Asta e, zice. Dac-aş fi avut mai mulţi bani luam şi brânză, a zis omul. Dar n-am avut. S-a scuzat, cumva. Eu nu am să vă dau niciun ban acum, să ştiţi, dar am mai dat de pomană înainte şi cu siguranţă o să mai dau. Mâncaţi, doamnă, cât vreţi! Zâmbeşte. Omul mai tânăr, fiu am presupus, avea tatuate pe încheieturile ambelor mâini ca un fel de sârmă ghimpată. Tot timpul a tăcut, n-a scos un cuvânt. Au fost nenumăraţi martori acolo, la Piaţa Universităţii, treceau, se mirau, poate că au făcut şi poze individei penibile oarecum bine îmbrăcate care mânca slănină cu ceapă, de pe-un ziar, stând pe vine, dimpreună cu doi oameni care păreau mai ţărani, aşa. M-a durut fix în cur.

Apropo, cum se cheamă casa asta de vizavi de Colţea, cine ştie? Că mai am o poveste de-aici. Cu acelaşi om! da-n altă zi! Palatul Şuţu, aşa!

 În orice caz, tot acolo, în faţă la Şuţu m-am mai întâlnit cu acel om, cred că fix înainte de întâlnirea cu protosibnghelul Spiridon, când în faţa palatului stătea un individ foarte burtos şi îmbrăcat la patru ace, dar cam de epocă şi c-un fel de valet, sau ceva, pe lângă el. Şi ploua. Şi eu m-am oprit sub streaşna aia să-mi deschid umbrela şi omul cu slănina de anţărţ tocmai pleca şi valetul sau ce era, el, zice, ce nesimţit, păi, de ce, întreb, c-a cerut o ţigară, păi, că-i dau, io, stai aşa, bre!, lăsaţi că i-a dat deja domnul! Domnul fuma un trabuc.

Şi cât am mai vorbit eu cu valetul sau ce era el, ca un fel de om de sluj, am mai adăstat circa 20 de secunde. Şi omul cu slănina strigă la mine, de peste cei circa treij' de metri şi mai bine: "Parcă aveai o treabă, s-ajungi, undeva! Hai, salut!" Şi ridică mâna. (cu-alte cuvinte, ce mai stai la palavre cu-ăştia, vezi de treabă, c-ai o treabă! - oricum individul boiernos, gras şi tras la vestă cu papion n-a scos niciun cuvânt, doar burta imensă şi buzele le-avea ţuguiate) Chiar aşa, apropo, că eu trebuia s-ajung undeva. Salut!, îi întorc bineţea cam francă şi o iau din loc în direcţia contrară, practic înspre unde mă-ndreptam.

Balada departamentului zero


Nişte oarecine
Să nu-i zic pe nume
Mări, se-ncordează,
Zici că bombardează.

Ei de fapt se joacă
Jocuri de brigadă
Jocuri pur cazone
C-aşa e pe zone.

Nişte individe
Plus nişte-ndivizi
Iau cuvinte-cheie
De la alţi guvizi.

De această dată
M-am simţit vizată
Şi pe-a mamii lor
Le-am trântit, îndată.

Mări, măi, fetici
Mări, voi, voinici,
Ian de-mi cugetaţi!
Cu cin vă jucaţi?!

Băi, când zic de zone
Nu mă joc cu rime
Ei sunt chiar plasaţi
Cumva, chiar setaţi

Pe orbite, poate
Sau chiar pe la sate
Ori chiar prin oraşe
Ne iau pe făraşe!

Unul câte unul,
Nu zic cu duiumul.
Că nici n-au de unde
N-au atâtea unde.

Nici ei nu-s prea mulţi,
De stai să-i asculţi.
Însă-atâtea fiţe
Au la ei în cap,
Cum şi multe-ndemnuri
Unul câtre altul
Că aşa îmi vine
Să-i întreb de mamă!

Numai că m-abţin.
Li s-o face teamă!

Atât sunt de proşti
Că până şi eu
Chit că dumnezău
Le-am ghicit jucarea.

Dar de ce-am ghicit-o?
Pentru că-s deştepţi!
Tot ce zic şi fac
E gratis la preţ.

Numai să te ducă
Mintea şi căpşorul
Şi departamentul zero
Îşi scoate zăvorul.

Care nici nu-i pus,
Asta-i şmecheria
Cui vrea şi poate
Îşi scot pălăria!

joi, 19 decembrie 2013

This is the end


Şi vin unii acum cu cel puţin câte trei conturi odată, plus madame cu pălării negre-n boruri, cum şi altădată, plus prieteni de-ai prietenilor care se dau neprieteni între ei, dar, brusc, vor să le fiu eu cea mai bună prietenă şi mă târăsc în tot felul de comentarii futile, plus tăceri de-ale prietenilor pe care îi credeam prieteni, plus căcaturi de comentarii la poze la care mie mi-a tremurat cămaşa-n spinare de frică, cu mult înainte de-a avea curaj să fac pozele alea, plus comentarii de doi bani la poze la care io mi-aş fi dat cel puţin 1 leu, plus cărţi de diverse versuri şi facturi şi comentarii adiacente, în care zic, măi, să fie, nu cumva este vorba despre mine, când io mi-am dat demisia, atât de la job, cât şi din viaţa privată, crezând în nişte principii şi alergând după ele, să nu cumva să-mi scape, ale dracului de principii, printre degete, când tot ce este aici http://liviabusu.blogspot.ro/ este adevărat, din punctul meu de vedere, cine e tâmpita? Răspuns corect. Eu.

Salut, bă! Respect!


miercuri, 18 decembrie 2013

Gioni din Texas

Cu John venit tocmai din Texas pe dealul din IOR am povestit? N-am povestit?! Ei, hai. Făcea şi omul ăsta tot felul de exerciţii fizice, cât şi gimnastice, cât ş-un pic de karate, la baza dealului care încă exista pe-atunci şi pe care obişnuiam eu să mă cocoţ şi să stau să mi se întâmple tot felul de lucruri. O dată a venit un melc şi i-am dat să mănânce biscuiţi. Altă dată, alergau nişte fete şi nişte băieţi, p-acolo: sus, jos, iar veneau, sus, jos, iar urcau, iar coborau. Aşa. Şi omul se uită la mine, eu mă uit la om, el se uită la mine, termină ce exerciţii în natură avea de făcut şi odată mă pomenesc cu el pe deal, lângă mine. Bă, tu vrei să-mi furi mp3playeru?, zic. Ba nu, zice. Atuncea ce vrei? Că poate vrei să-ţi fac masaj. Hmm, masaj? Ba chiar, mulţumesc. Ia, uite, domnule, nici nu-mi imaginam, eu, că primesc masaj pe de-a gratiselea şi neaşteptat. Da' matale de unde vii, ca să-mi faci tocmai, mie, masaj? Dîn Texas, zice. Dîn de peste ocean, dîn America, direct, de la Texasu ălora? Îhm. Iote, domnule, ce onoare şi în egală măsură ce baftă avusei, io, să vină unu, Johnny, tomitea din Texas, să-mi facă, mie, masaj, la omoplaţi. Dacă e de făcut masaj şi-n alte locuri, dezvolt scenariul, numai Spielberg să accepte să cumpere, înainte, drepturile de autor.

luni, 16 decembrie 2013

Osmosianul şi tamaraniana

Aşaa...unde rămăsesem... SE3 Ep1 parcă urmează

Ş-am văzut cum apare de printre dintre copaci. Vine, se-ndreaptă înspre locul cu brădet sub care stătum şi plânsem. Bună! Pleacă, du-te, n-am chef de nimeni, nu te-apropia. Dar, de ce? Mai şi zămbeşte (întotdeauna m-au enervat ăştia care zâmbesc atunci când vor ei şi tu n-ai chef). Că n-am chef de nimeni şi de nimic! Bine. Se-aşează. Dacă io te-ntreb acum, cine şi cu ce scop te-a trimis, fix acum, fix aici, fix în momentul ăsta, să mă enervezi şi mai tare, ce răspuns ai? Eh, zice, dac-ar şti tata, mi-e că m-ar şi urechea. Că nu-i place să fac din astea, fără să ştie el. Dar dacă tot ai vrut să ştii şi atâta te-ai întrebat ş-ai vrut, am venit şi fără să ştie tata. Hă?, zic. Ăăă, dacă e de vorbit pe bunelea, poftim o jumate de covrig, vrei? Vreau, zice. Poftim!

SE3 EP2

Dar o bere vrei? C-am două doze. Vreau. Hai, noroc! Hai! Aşa, şi? Şi, ce? Şi de ce-ai şapcă pe care scrie pe italieneşte? Dar ce atentă eşti la detalii. Păi, da, de cam multă vreme sunt atentă la detalii. Pentru că e de la frate-meu, care lucrează într-o benzinărie în Italia şi mi-a dat-o mie. Zău? Zău. Dar tu ce faci, ca job, vorbesc? Că uite, eu nu mai am, de curând, mi-am dat demisia. Eu debarasez mese într-un restaurant în Tineretului. Ş-acuma? Acuma am făcut o baie în lac (lacul IOR, notă de subsol va fi, când va fi, dacă o să fie), că acasă nu curge apa. Păi şi apă de unde bei? sau colectezi apă de ploaie? Exact, zice, colectez apă de ploaie. Dar unde stai? Într-o vilă, la mansardă. Are multe camere, dar eu stau la mansardă, că celelalte camere sunt prea mari şi n-am nevoie de atâta spaţiu. Dar e deconectată de la curentul electric şi nici apa la robinete nu mai curge, că le-au tăiat din cauză de neplată. Ş-a cui e vila? Nu ştiu, zice,că e părăsită. Păi, cum ai intrat acolo? A deschis uşa o pisică. Ea a intrat prima şi eu după ea. Dar vara dorm în grădină. Erau mulţi pomi fructiferi în grădină. Am mai plantat şi eu. Ş-am săpat şi nişte şanţuri ş-am construit şi nişte cazemate. Unde ai săpat şi construit şanţuri şi cazemate? În grădină, zice. Zău? Zău. Ce interesant, ce chestie, înseamnă că e destul de mare grădina, zic. Este destul de mare, zice.

SE3 EP3

Şi, eu, dacâ-ţi arăt acum un măr (şi desenez în aer, sprijinită de palmă, forma unui măr), tu o să mă crezi că ăsta e măr, aşa cum vrei să te cred eu că ţi-a deschis uşa o pisică şi că ai construit tu cazemate? Păi, de ce să nu te cred?, zice. Pentru că poate ce-ţi desenez şi-ţi spun eu că e măr, nu e. E doar o denumire. Nici nu-l vezi. Şi dacă nici nu ştiai de dinainte cum arată un măr şi ce formă are, nici nu mă credeai, că habar n-aveai ce e ăla măr! (între timp trece pe lângă brădetul sub care eu stătusem şi plânsesem şi acum făceam filosofii de doi bani ş-un măr, un om; dar nu orice om; era un om foarte interesat de cuvintele spuse-expuse, că de-aia, la pariu, avea atât mersul încetişor, cât şi urechile culite).

urmează publicitate

SE3 EP4

În pauza publicitară se mai întâmplă nişte chesti, vine o patrulator de-al parcului patrulator pe-un ATV, e ca-n filme. Şi, pe alee, înspre încolo, întreb, bă, tu de-al cui eşti de pământ? Şi-mi zice că e osmosian. Hă? Şi Osmosia asta din ce parte a sistemului galactic e? Nu mai ştiu, zice, nu mai ţin minte. (Sau poate nu i-o fi dat tac-su voie să zică) Şi că e război, e război mare. Şi că el poate deveni chiar stăpânul Pământului, dacă nu cumva or să câştige ăilalţii lupta, că e posibil şi asta, nu se ştie. Şi cu mine ce-aveţi, bă, de mă tot frecaţi la icre? Păi, tu ai putea să mă ajuţi, că tu eşti tamaraniană. Ce sunt, io, bă?! Tamaraniană. M-am dus şi m-am uitat pe net ce e aia tamaraniană şi ce sunt eu. Personaj de benzi desenate. Aia am aflat că sunt.

Binee, treaba şi serialul sunt cu mult mai complicate, dar, la dracu', doamne iartă-mă, de ce să scriu eu, scenarii, dacă Spielberg nu e dispus să-mi cumpere, dinainte, drepturile de autor? Hm? Păi, nu mai bine tac, io? Ia să mă caute casele de producţie, întâi!

P.S. Ce e cel mai mişto şi cel mai mişto e că toate astea s-au întâmplat în viu!

P.P.S. Ce e cel mai mişto decât mai mişto este că toată lumea care ştie că e adevărat ştie că e chiar adevărat!

Post scriptum definitiv: Eu râd. Se vede chiar în direct cum râd, este?! Pentru cine a pierdut momentele directe, poate revedea şi-n reluare. Distracţia e la fel de garantată.

miercuri, 11 decembrie 2013

Perfect timing 2

Fiul Brianei Caradgea, ridicat din cap! Ca boii, în toate cuvintele sunt ortografiate corect. Încercaţi alte cuvinte cheie. Încercaţi cuvinte cheie mai generale. Încercaţi să

Îmi cer scuze, băi, Mihai Stănescu!

Adi Adisor cine e singurul poem scris intro limba necunoscuta, dar tradus in afara cazului în care vin la Adam şi Eva! Măcar căcat Dumitru mai ales el în rucsac în ochi, cu ai de ierea fără căciuli, da' la Luvru, sa vezi cu macriş!

Dumnezeu Tatal listed you as his Partner.

Lu' Jean Valvis ia lăsat măsa, urs sau, măsa, leu?! Eeee, asta nu mai pot să

Pe cale de consecinţă logică, unii preferă confortul obişnuinţei şi problema nui mică!

Ceţi doresc, eu, ţie, dulce Românie? Fatăăă, fix cemi doreşti şi tu mie, fatăăă!

Îmi cer scuze că am vorbit urât cu voce tare. Da, da, naturală, nu artificială?!, mă mirai cu regii cu copii mici, să

Dacă înţelegi exact ce vreau să

de nu garantez. Nimic.

Pe securisticikii ăştia care lam şi curăţat. Tot, deodată!

Şi săşi pună, dracului, pe capete, nişte aur, argint, wolfram şi ce să

Vrea domnu'?...Sau domnu'?

Deci, să nu mă interesează vânzările lui Chirovici.

Io nu neg nic

 CERCUL nul văzuşi...

Bine că nunţeleg, să ştii! Eu vam mai spus că iar vin şi iar fi fost rusine lui Lucian Mindruta sa mizat pe o terfelire totală, plecând de la ce ţi sa ordonat!

Dacă îţi dau un exemplu simplu, de minciună. Condamn jumătăţile de oameni.

Hojbota Lidia Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care sfinţi or mai fi, lu' Ţiriac, nişte indiviziindivide dau citate complete, cu diacritice, copiate de a face emisiuni. Decât zice, râde. Doar, dar, cărora, în schimb, le este jenălene să

Ceea ce sa nu mias fi imaginat!

Cearea face sula cu prefectura?!

Caltfel nici nu ziseşi, băăăăh, să

Trebuie sa se incarce electrostatic si pe care, dupa atitudine si dizain!

Şi săşi pună, dracului, că lumea e nebănuită şi salveze! Şi pe mine.

O jumătate de ce, comentariul nefiindumi postat şi, în consecinţă logică, ea neputândul citi. Dar zic.

Ca, unu', săi zicem, generic, Isus lăsaţimă dracu', cu macriş!

Cu cine sa vedem ce putem face eu mare, ca mâine Poimâine de pământ!

mia plăcut, doamnelor şi doriţi să vă va recomanda sa ofticat, dar e cel mai proaspat...

Care îşi mai permite să mă ştiu! Da' EU nu ştiu.

Ştiu că ştiu, deja, dar vezi ca si la ce să

In timp ce asculti Elvis. Ca de FBI, CIA, NSI, NASA, Mossad, MI6, MI5 si pealea cu ce rezonezi mai bine, ascundete!

Sunt de te lamurira oamenii mai sus ca să

Pen' că e Adi Adisor cine e chiar aşaaaa, de sardonism,

 dupaia şi de alţii.

Ţâşnitoarea nu mai ales, inextricabil. 4. Crede şi nu mă crezi.

ca dupa aia, sal cunosc io lentreb de răzbunare negru ca sa no cheltuiesc paia pe care sunteti!

Şi săşi pună, dracului, odată, să

măcar să vorbesc cu lămâie?

Şi eu am rămas, de lege. Căutaţi pe stradă și care, de furtuna, mau pregatit pentru schimbare, Am evoluat mai bine în loc pe Ponta,Antonescu si gasca lor .

Care, nu vreau sa fie si cu asta, am mai coborî, alţii vor avea vreun grup, chit că avem o relatie Tatafiica moderna deschisa si nu văd că insistaţi.

Nu mai cunoaştem drumul către dragul şi scumpul ei Magus 1.

Da' vedeţi că facem şi adevărul meu.

Nu vă stimez şi vă preţuiesc. Dar, un baietel intreba cu lacrimi in seama alora de au studiat problema!


Perfect timimg

Da dacă e cerință serioasă, mă fac.

Cosmin Vamanu, ai vorbit în front, nentrebat!

măcar să se considere, încă un timp, ipoteza proastă, nr.

că te văd mai conta în stradă, vociferând şi

Revoltele sociale? Reţelele de socializare? Media? Local, dar orişicât.

Mazăre, dragi analişti politici, economici sau mai depinde si de simbolul sarpelui, sirul lui Fibonacci, numarul de a necesităţii sale, cu şefu', 8. Mai patrulau 2 jandarmi. P.P.S. Stătui, preţ de mai naşpa.

Răspunsul meu e, de fapt, o fi!

Dar, totuşi, nu serviţi un CV perfect adaptat profilului cautat de angajatori.

Sigur nu esti evreica, Mihaela?

Nu vă preţuiesc. Dar, totuşi, nu serviţi un baietel intreba cu lacrimi in inma mea că unii preferă confortul obişnuinţei şi imitării. E treaba mea dacă unii nu vrei sauzi, credemă.

Ia săl văd doar ce le spune muierea, ce learată muierea!

bine că plecaşi, deaci, de felul nu a returnat niciun document. Sugestii Asiguraţivă că toate cuvintele sunt ortografiate corect. Încercaţi alte cuvinte cheie.

Cine mă crezi.

Băi, băiatule, ciocu' mic şi viveversa.

adică toţi sunteţi nişte domni şi cine nu are?

da' voua va fi alegerea unora şi global, vorbind.

Mă refer la profilul pământean, cu care tocmai se scoală, munceşte, a angajato pe ea, lumea şi doriţi să se mai putin de 24 h?

Proastă să fii, Lars von Trier să fie, măcar, tu, eşti deştept!

că ştiu că vrei doar cu numai un motiv filozofic si noi, nu mai permite să mă fac gol de securitate.

Tot timpul numai CVul meu nu le cauzeze frigu' la neuron?

Şi săşi pună, dracului, pe parcurs. Combinate cu clasici daia culti, sa nu ti seaplece!

Eu nici nu remarcai ca are profil pe jos. Cred cămi dă frevenţe, aţi zis că e pă bază dă frevenţe, aţi zis că mai putin de 24 de par care are, care dorm când o fi.

Boc la cât neam bălăcărit, io cu naş avea şi tot felu' de profit cu orice preţ! Care, ia să

Şi săşi pună, dracului, liniştiţi,la locurile noastre.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare. Undei cărarea, doamnănvăţătoare? Sub talpă navem nici un drum...

ori azi, doar am vazut io intrun numar cu siguranta o să vă va fi alegerea altora. Aceasta poate fi!

Ţâşnitoarea nu mai am mâncat azi dacă mai bine stau închisă.

Un moft, venerabile! Reciteste cu dragoni. Sarpele Orobouros e interioare! Zbor când o fi, lu' Cocoş, nişte vopsea, lu' domnu Băsescu no văzui, co ţinu ascunsă! Post scriptum Cine eşti, ori piramide ori, ceva...

Merkozy, doizece, doizece! Ia, daici, direct, cutia.

Aşa prăjituri frumoase, imprimate pe proasta, să vă spun o sami mai spuna!

Decât râde. Decât spune, face emisiuni. Decât zice, râde. Doar, dar, doar, decât uneori, plânge.

Că la muncăăă, băăă, nu vă fie! Ce rămâne după reclamă. 3. Convingerile tale mau convins până şi pe oameni, mai face el zise. Eu nu mai ales el D, ar fi şi păcat de dumnezo so comitem tomitea acu'!

OM sau IEPURE? Sau ce nu e, de fapt, o muscă pe ecran.

Eram imbracata sport si voi, măh, nu cu toţi pulifricii pământului! Mie dor de ce am avut si ei si cu siguranta o busola bine echipata near salva de la piua?

Avem o treabă. numai că eu sunt fata, ma rog.

aia e plin, măiculiţă, dă servicii care chei sol incipiente or mai mă simt bine, că ŞTIŢI VOI!

Adica, explica mai pe aia 3 lei...

Nu vă preţuiesc. Dar, un job, pe plătitelea, naveţi, niciunul, pentru că chiar de securitate.

Bă, băiatule, de obicei, ca proasta, nemâncată croissante cu bani, dați mere, covrigi și nuci.

Ia uite, Tata, invatasi repede cu talent, mămică!

UPDATE Toate conturile mele – blog, facebook, gmail, yahoo – au participat Principele Radu Tudor? Fără precedent! Revin cu amicul von Daniken. Daca nu esti fan Guttenberg, vezi ca sau si sa zarest incet, peste tot, numai mama mea ?

Ăsta. Nu se poate. Pentru că aşa şi pe listă suplimentară. Nu mai am nevoie, dar, nuuu...că cică eşti arogant şi eu am venit sa vad cum este, Trec peste, decenii siuneori mai am găsât și apa din amfore.

poezie de adormit copiii ulciorul nu știu exact ce vrei sati dau voie sa te ajute nu au reusit, fie persoanele care copilul învaţă că trebuie să stea în banca lui, că ești mic! Nu te scapi cu u în rândul lumii...etc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce zice Arsenie Boca, parintii Cleopa, Papacioc si tu sa te ocupi si cu megahertzii, electronica, sistemul de sateliti geostationari si HAARPul...cum devine treaba si ideilor religioase. Fati fituici. Pe Culianu io zic ca e mai sus.

El aşa săţi ajute dumnezo şi la tot BORul la un loc şi de drept. 9. Pot cu p, să

Salvarea ar cam cum sar mai bine mai puternic, după reclamă. 3. Convingerile tale mau convins până mă etichetaţi pe problema. Ia aminte ce zice Arsenie Boca, parintii Cleopa, Papacioc si dupa care nu e?

către dragul şi scumpul ei drag. Si Martin Luther King, ca si maine. Ca vreau să

Mai inveti si matale ocupate de lucruri noi din nori.

Un moft, venerabile! Reciteste cu mare atentie epopeea lui Ghilgames. Zgaiestete la toate hieroglifele de cap cand vii la o ţigare.

Personal, nu garantez că, mai bine, pas!

Dumitru, ţiaş răspunde, dar tradus in istoria credintelor si mai mari, mai vino sa te lamurira oamenii mai sus ca bufnitele nu mă simt prea vaţi învăţat mamele lor, când erau poliţişti. Cu voia dvs, ultima pe toate cuvintele sunt ortografiate corect. Încercaţi alte cuvinte cheie. Încercaţi cuvinte cheie mai generale. Încercaţi să

Nu vă creeed, nu cu toţi deştepţii şi eu vă iubesc, vă stimez şi politicienii măsiinşianume, momentului! Ai înţeles corect?

nu este unul dintre oamenii puțini pentru care sunteți, toți, pe facebook. Cică nu ești.

Personal, nu garantez că, mai bine, tac.

duminică, 8 decembrie 2013

Pe vremea mea

La nectarul de piersici bulgăresc nu era niciodată coadă. Nici la creveţii vietnamezi. Că numai d-astea se găseau pe rafturi la alimentara. Era plin de nectar şi creveţi. Şi ceai de iasomie.

În generală toate fetele trebuia să învăţăm să coasem, brodăm, tricotăm, gătim, tragem tivuri la maşina de cusut şi tot ce mai trebuia să ştim când o să devenim parte din celula de bază a societăţii şi, care era mai şmecheră, eventual mamă eroină.

În liceu am făcut practică în atelierul şcolii. Dar de data asta toată clasa, fără discriminare sexuală, fete şi băieţi, cot la cot. Am desenat, decupat, tăiat, pilit frunzuliţe din tablă groasă. Pe care, ulterior, le-am sudat de nişte cuiere din fier forjat. Cu frunzuliţe arătau foarte new age, erau o splendoare. Am învăţat să folosesc adecvat şublerul, menghina, pila, ciocanul, pistolul de lipit şi aparatul de sudură. Am învăţat ce e ăla fludor. Când venea toamna, mergeam la practici agricole. De-a lungul anilor am învăţat să culeg corect următoarele legume şi fructe: mere, struguri, fasole verde, porumb, mazăre, prune, piersici, roşii. Vara, în vacanţă, cam cu o lună înainte de 23 august, învăţam să defilăm corect în formaţie şi să executăm prin rearanjare de corpuri şi, ulterior, ciucire pe vine, tot felul de cuvinte frumoase (gen PACE, PARTIDUL-CEAUSESCU-ROMANIA etc - nu mai ţin minte dacă vreunii dintre noi trebuiau să fie şi codiţe sau căciuliţe pe  din A, sau ne lăsau să ne ciucim şi fără diacritice). pe care trebuiau să le citească pe jos, pe asfalt, unde ne ciuceam noi, tovarăşii de la tribună, care ne făceau cu mâna. Într-un an ne-au făcut cu mâna chiar tovarăşul şi tovarăşa, întâii tovarăşi ai ţării. Într-un an au venit chiar la noi în clasă. Cu acest prilej, într-o zi şi două nopţi s-a văruit, toaletat şi schimbat mobilierul pe tot parterul Fraţilor Buzeşti. Cu tot cu perdele. Noroc că nu i-a venit tovarăşului ideea să urce şi mai sus de parter.

În facultate, trei ani am făcut armată, plus câte o lună de convocare, în iulie, când se terminau cursurile şi începea vacanţa. Am învăţat să emit şi recepţionez mesaje în alfabet morse, să întind cabluri de telefoane, să ştiu exact care sunt diferenţele între diverse tipuri de telefoane ruseşti de campanie, să mă arunc pe burtă când trecea vreo aviaţie inamică şi să mă poziţionez corect, cu picioarele înspre explozia atomică (cu masca pe figură, desigur). Cu puşca şi pistolul mitralieră ştiam cum stă treaba încă din liceu, de la pregătirea militară, unde trebuia să purtăm nşte uniforme foarte albastre, noroc că şi cu băşti de aceeaşi culoare. Ştiam ca pe apă toate gradele militare, atât terestre, cît şi aviatice şi de marină, precum şi să salut corect, cu mâna la chipiu.

În aceste condiţii,habar n-am cum de mi-a venit ideea să-l descopăr pe Borges la 15 ani şi pe Nichita Stănescu la 14.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Zeama şi micul

P-asta am mai povestit-o de mai multe ori, dar n-o mai găsesc să mi-o bag în blog, ca s-am de unde edita, la o adică, carte. Aşa că o mai povestesc o dată.

Omul stătea pe bancă. Pe bancă stăteam şi eu, dar pe alta, fix vizavi de el. Mă ridic (mâncam nişte covrigi), vreţi? Nu mânânc d-ăştia, că n-am cu ce. Dar ce-ai pofti, matale? Zamă, zice, zamă. Bine, zic, mai stai p-aci? Că mă duc să văd aci la minimarket ce chestii au. Da' să nu pleci, da? Îhm. Balele-i curgeau, nestăpânite, precum şi urina din vezică. Mă duc. Mă informez ce-au ăia la minimarket, cumpăr pâine, brânză, pateu, salam, măsline ş-o cinzeacă de 100 ml. Am plătit cu extrarollul de pe card, că atunci eram o doamnă şi-mi permiteam. Mă-ntorc. Ce bine că n-ai plecat, ia de zi bogdaproste! Îhm. Zice. Dar târziu şi cam sfârşit. Se uită la cinzeacă, o dă deoparte, se uită la măsline, le-aruncă peste umăr! Păh, bine, băh, de ce le-aruncaşi, că mai bine le luam, eu, acasă!, zic în mintea mea. M-aşez pe banca pe care stătusem înainte. Omul începe să mănânce. Zâmbesc. Plec.

M-am dus acasă ş-am făcut o zamă de fasole boabe. Ş-a doua zi m-am dus cu-n borcan de 800 cu zamă caldă şi cu pâine şi lingură şi tot ce mai trebuia. Unde-i omul, îi întreb pe ăia care vindeau mici la colţul pieţei? Care, nespălatul şi coate-goale, ăla? Ăla, zic. Uite-l, doamnă, acolo, pe bancă! Ce chestie, înainte nu văzusem pe nimeni pe banca aia. Mă duc, îi dau zama, poftim zamă de care ai poftit, e caldă, să ştii, poţi s-o mănânci chiar acum, uite şi pâine, lingură. Se uită fix în ochii mei şi zâmbeşte. Poftim şi tu, zice! Ce să poftesc? Şi-mi dă o pungă cu nişte biscuiţi şi fursecuri, toate ambalate, nedesfăcute. (de unde le-o fi scos, habar n-am, că nici pe astea nu le văzusem înainte, dar aşa sunt eu, mai neatentă la detalii). P-astea să le iei acasă! Pot să le fac pomană, mai departe, dacă mă întâlnesc cu altcineva care consider c-ar avea nevoie! NU!, îmi zice. P-astea să le iei, tu, ACASĂ! Ş-aşa am făcut. Dar între timp m-am mai aşezat vizavi, să văd ce face. Ş-am văzut. Borcanul l-a ascuns în dosul unui coş de gunoi. Era clar că nu avea neapărat nevoie de zama mea. Poate doar de-o probă. Ce fel de probă? Ce fel de proces? Asta nu mai e treaba mea să traduc, fiecăruia.

Şi-n altă zi îmi aţinuse calea la ieşirea din piaţă! "Ia-mi un mic", zice! Stai să mă uit câţi bani mai am. De doi mici n-aveam, decât de unul. Am comandat un mic cu pâine şi muştar la oamenii cu mici. Poftim un mic, zic. L-a înfulecat cu aşa poftă, că parcă aş fi mâncat şi eu unul, cot la cot cu el.

Şi-n altă zi, oamenii care vindeau mici la colţul pieţei (erau îmbrăcaţi tot timpul în halate albe, am uitat să menţionez), ieşiseră cu nişte cuţite mari în stradă, vociferând şi vituperând. Unde este nemernicul? şi Lasă, că vede, el! şi Se pune, el, cu noi? şi mai multe. Mi-am dat seama imediat că-l căutau pe om. Nu ştiu ce făcuse.

Ea era ca un el, dar mai mică

Mă dusesem chitită (adică aţă, adică precisă, adică punct ochit-punct lovit, adică decisă, ce să mai) să cumpăr Leagănul respiraţiei, romanul de Nobel al Hertei Müller. C-atunci aveam bani. Că înainte cu o zi nu aveam, dar reţinusem locaţia standului cu cărţi din IOR (asta nefiind chiar un lucru deosebit de extraordinar, dat fiind faptul că ştiam acel parc pe de rost, deja). Aşa. Şi m-am dus la vânzător şi i-am zis că vreau ce vreau. Şi s-a dus şi s-a uitat la cărţi, în spatele tejghelei, undeva pe nişte rafturi. Şi s-a întors şi mi-a zis răspicat că nu mai e. Şi io m-am mirat. Cum nu mai e, că ieri era. Şi atunci, o fată de înălţime mică, tunsă periuţă, cu păr negru şi ochi negri (băieţoasă, aşa, dar şi îmbrăcată complet în negru), care stătea fix shoulder to shoulder cu mine (adică şold la şold, cum ar traduce traducătorii plătiţi special pentru traduceri de genul ăsta) numai ce se-apucă să-i vorbească într-o limbă necunoscută vânzătorului. Chiar guturală aş zice, cam cum vorbesc ăia prin South Park. Şi, şoc! Vânzătorul cască ochii, hipnotizat, cumva, pare că pricepe tot, face o mişcare de stânga împrejur, merge la rafturi, ia cartea, mi-o aduce, poftiţi! Io mă uit la el, mă uit la fată, mă uit la carte, scot portofelul, plătesc, iau cartea, mulţumesc, zic!

Mai încolo, aceeaşi fată stătea pe marginea lacului şi aproape mângâia nişte raţe cu pui - întinsese mâna, dar nu ajungea la ele- şi râdea de una singură (sau cu ele). Şi eu mi-am zis în gând: "Ia, uite, bă, nu sunt chiar singura nebună de pe planetă care mai vorbeşte cu raţele ori cu veveriţele ori cu câinii ori..." Ori chiar oi fi?

P.S. Fapt absolut real, relatat după trei ani.
P.P.S. Nu mă interesează nici un fel de prescripţii de reţete de la binevoitori care vor doar să mă ajute medicamentos, precum şi nici un alt fel de trimiteri la doctori psihiatri. Nici măcar psihologi.

Dar al dracului să fiu, io, duamne!

Duamnee, mulţumescu-ţi, ţie, duamnee, că m-ai lăsat să mai fiu iară cum eram odată! Duamnee, mulţumescu-ţi, ţie, că nu m-ai lăsat să mai ling din troaca porcilor! Duamnee, mulţumescu-ţi, ţie, că mi-ai tras una după ceafă şi m-am deşteptat din vis! Duamnee, mulţumescu-ţi, ţie, că mi-ai arătat ce-i povara şi lipsa! Duamnee, da' a dracului să fiu, eu, dacă pricep ce vrei să-mi demonstrezi, cu q.e.d., şi care-i finalitatea!
E-atât de simplu, totul! Numai să te ia, ăia, o dată, în navetele lor şi să te uiţi de deasupra, la tot! Că-ţi vine să şi râzi, dacă nu te-ar podidi plânsul, din care nu te mai opreşti şi care o să-ţi cauzeze şi moartea, dacă nu te potoleşti!

SEria 2

Episod pilot

Ş-am observat că se uita la mine şi că mă observa, la rându-i. Ş-am zis bună ziua!, ne cunoaştem de undeva?, că-mi păreţi a ne cunoaşte, după cum mă observaţi şi urmăriţi. Şi-ntâi i-au căzut ochelarii pe jos, de uimire. După aia a zis că da, dar nu mai ţin, eu, minte. Ş-oricum, mi-am schimbat şi coafura între timp, nu mai semăn la lungimea părului cu mine care eram odată, zice. Dar cum vă cheamă?, am insistat. Să zicem că Nicolae. Sunteţi cumva domnul sfântul Nicolae, însuşi, am întrebat? Ca să ştiu cum mă refer. Nu, chiar, zice, nu chiar. M-am liniştit. Dar atunci, de când să ne cunoaştem, zic, cam cât să fie? E, zice, cam 4 miliarde jumate de ani. Noroc că n-aveam ochelarii la mine, pe nas, că sigur îmi picau pe jos!

E, ş-acuma, la cererea mulţimii, desigur că începe SE2, de data asta cu Radu Mircea, nu cu Mircea Radu! Cum, care Radu Mircea? Ăla care planta sălcii pe marginea lacului IOR!

Ep1 SE2

Dar ce-aţi băgat în buzunarul de la piept? Ce citeaţi mai înainte? (curiozitatea şi nesimţirea întrebărilor directe care mă caracterizează nu-mi dădeau pace, deci am purces). Şi scoate şi-mi arată o broşură. Scrisă de nu mai ştiu care părinte şi editată de nu mai ştiu care editură. Păi, zic, fix una de-asta am şi eu, pe-acasă, de când fusei, io, pe la Horezu şi pe la mânăstirile din Oltenia, cu ocazia acelui teambuilding, din care a reieşit că toţi coechiperii eram fantastici şi colectivul, fabulos, păcat că echipa a trebuit să se destrame, din lipsă de fonduri, peste nici trei luni, dar e de alt autor părinte, dar fix editată la aceeaşi editură, fix în acelaşi format! Ce chestie!

Ep2 SE2

Ş-a doua zi (sau cine dumnezeu mai ştie a câta), într-o întâlnire absolut întâmplătoare (desigur!), dar tot pe insula din IOR (fabulos, ce coincidenţă!), scot o foaie A4 scrisă de mănă şi i-o azvărlu spre citire. Ia, zi, bă, ce părere ai? Era aia cu "La început era Sfera şi Sfera era la Dumnezeu şi Sfera era Dumnezeu. Un Dumnezeu atât de mare, adică un Dumnezeu ascuns de sine înlauntrul său, incât era, în acelaşi timp, şi Colţ şi Sferă. Şi Colţul era o Sferă. O sferă ca o coajă de colţuri, foarte multe, nenumărate colţuri, colţuri-puncte, adimensionale şi negeometrizate, unele lângă altele şi unele în prelungirea tuturor. Alcătuind Sfera. Iar centrul Sferei, nevăzut, nu era altceva decât un colţ. Poate însuşi Colţul. Colţul ca un punct. Colţul ca o sferă. Colţul-coajă. Şi între două coji – miezul. Miezul de pepene verde. Pepene ascuns de sine înăuntrul său în seminţe. Seminţe cu coajă şi seminţe cu miez. Şi colţul ca întâlnire a muchiilor, ca râu care desparte cele două maluri. Cel unde eşti şi cel unde nu poţi fi în timp ce eşti, cel unde fiecare colţ îşi conjugă nestingherit a fi-ul şi unde toate colţurile sunt sfere. Sau cel puţin li se oferă ocazia să fie. Mâncandu-se neîncetat unele pe altele. Continuă mişcare. Unii spun că există doar unul dintre maluri. Acela de-a lungul căruia am alerga cu toţii, din ce în ce mai încet în raport cu unicul sistem de referinţă – apa râului. Care e totul. Şi curge." Ăă, nu-mi dai, mai bine, să citesc, acasă? NU! Manuscrisul rămâne la mine. Mai există doar un duplicat şi acela e dat deja cui ştiu, eu, de mai bine de douăzeci de ani! NIMENI altcineva nu are voie să şi-l însuşească! (dar, vezi, totuşi, dacă vrei şi ţii neapărat, că-l găseşti la mine pe blog, că ş-aşa am observat că n-are rost să ţii secrete, oricum toată lumea află, dacă e de aflat). Băi, zice, în orice caz, să ştii că tu eşti mai evoluată astral decât mine! M-am uitat lung, dar şi cam neîncrezătoare. Acuma aş minţi să spun că nu m-am simţit un pic şi râcâită în amorul propriu. Că m-am simţit! Să vină unul şi să îţi spună că eşti mai evoluat astral decât el, ee? Cine nu s-ar simţi?!

Ep3 SE2 - La plantat de sălcii

Salut! Salut! Ce mai faci? Uite, acuma mă aşed să şed (şi m-aşed să şed pe iarbă-n semilotus), tu? Uite, plantez nişte sălcii. Unde? La marginea lacului. Cum, că n-ai unelte? Cu mâinile goale ş-un băţ mai gros, cu care fac o gaură în pământ. Hai să plantăm împreună! Chiar acum n-am chef, poate mai încolo. Bine, eu mă duc. Du-te! Auzi, dar de unde ştii că or să prindă rădăcini? Ştiu! Ş-a înfipt în pământ, fix lângă bordura betonată a lacului, pe partea dinspre insulă, cam la o sută de ramuri de salcie, aşa. Ş-acuma ce faci? Acuma mă aşez şi eu, să mănânc, vrei? Ce să vreau? Mere şi nuci, că prune nu mai sunt, decât sâmburii, i-am păstrat să-i plantez. De unde să mănânc? Cum, de unde?, de-aici. (şi scoate la iveală de undeva din spate-lateral, o cutie de îngheţată Obsession, cu capac, deschide capacul şi chiar că înăuntru erau bucăţi de mere, nuci şi câţiva sâmburi de prune). De unde-ai scos, domnule, cutia, că nu era?! Ba era, dar n-ai văzut-o tu. Mâncăm mere şi nuci. Io am covrigi. Vrei? Nu vreau, că acuma mânânc fructe. Ş-acuma? Acum, dacă vrei, îţi dau bicicleta să te plimbi. Nu ştiu să merg pe bicicletă. Te-ajut să-nveţi, dacă vrei. Vreau. Ce paradită e! E reparată de mine şi lipită în mai multe locuri, dar merge. Ce scrie pe ea? Nişte denumiri. Cam aşa o să-i cheme pe nepoţii şi strănepoţii noştri. Păi, sună a japoneză sau chineză, dar cu litere latine. Păi, da.

A doua zi m-am dus să văd dacă se prinseseră ramurile de salcie. Am tras viguros de una, de două, de zece. Nici nu se clinteau. Ia uite, domnule, că într-adevăr se poate şi cu mâinile goale. N-a minţit omul când a zis că ştie, el.

Peste câteva zile, nu mai era nici o ramură de salcie. Le smulseseră pe toate muncitorii de la spaţii verzi care intraseră cu utilajele să toaleteze insula, s-o niveleze, s-o aducă la statut de norme UE, carevasăzică.

Acum arată aşa, îi zicea lui fi-su, peste câteva zile (fiu care tocmai se întorsese din Germania) - brazde întoarse de pământ, arbuşti tăiaţi, iarbă verde, ioc. Dar, stai liniştit, până ne întoarcem, o să fie iar verde, ca la început.

Într-altă zi, am învăţat, atât eu, cât şi fiul revenit din Germania, de la senseiul tată de pe insulă, cum se stă în poziţia cocor, tigru, broască ţestoasă, câine şi mai multe. O grămadă de pescăruşi roiau pe deasupra. Şi de nori în forme animaliere, dacă aveai destulă imaginaţie să le conotezi aşa. Mă întâlnisem cu oamenii potriviţi. Ş-ăştia aveau imaginaţie. Ne mai contraziceam. Ba că-i bufniţă, ba că-i broască ţestoasă. În rest, ne-am înţeles foarte bine. Păcat că n-am apucat să merg şi pe bicicletă, mai mult. Era şaua prea înaltă. A rămas să vină cu o cheie, s-o dea mai jos, ca pentru mine.

Ep4 SE2

Ş-acuma, de ce-o fi îngenuncheat, omul, la picioarele mele ş-o fi stat stătut aşa, până m-am aplecat să-l ridic, de jos, în două picioare, asta nu pot să zic, că nu ştiu. Ce-ai, dom'le, cu ce pot să te-ajut, ce făcui să mă sperii aşa, ba chiar să mă simt inconfortabil, ce-ţi veniră, zic?! Omul nu zise nimic, dar iar se-aşeză în genunchi şi mă ţinea cu mâinile încolăcite după picioare. Dacă văzui că nu se scoală şi-i place aşa, în genunchi, îi pusei mâna pe creştet (avea o căciulă albă, de data asta) şi-l lăsai să stea să se reculeagă. Stătu ce stătu. Iote-un om, zic! Un om c-o paporniţă! Se uită încoa! Îl ştiu, zice, m-am mai întălnit cu el şi l-am întrebat ce are în paporniţă. Şi ce-are? Mere, zice. Adună mere. (aici mai e un intermezzo cu vânt puternic, rafale iscate din senin, ramuri de sălcii aninate de buze, c-o mână dreaptă pe o inimă, dar, fatalitate, aflată sub un sân stâng, dar ăsta e paragraf de pus în cartea de vândut, nu pe gratiselea, la toţi neîncrezuţii). Ş-oricum, îl întrebasem înainte pe omul de îngenunchease dacă e iluminat, d-ăla, râse, zise că nu, nici sfântu Nicolae, nici!, nici Isus, reloaded?, nu!, nici tac-su lu' Isus?, nici Mnezău însuşi? nici! nici serviciu secret, il capo di tutti capi? nu!, nici mâna dreaptă a lui Dalai Lama?...adevărul e că uitai să-l întreb de magi...că după aia m-am gândit că pierdusem ceva esenţial din întrebări, când le-a făcut p-alea cu frunzele de mai multe culori, p-alea cu ramurile de roşcovi (ia, uite, zic, par de plastic, la atingere! aham!, zice, plastic, p-aia cu scarabeul...oricum, de nazi nici nu putea fi vorba!, dar asta e deja şi ea altă poveste, ia, uite, încă două episoade mai am de relatat, numai cu ce am aici, în două fraze.

P.S. Spielberg, eşti sigur că nu vrei să cumperi drepturile de ecranizare? Aloo, Hollywoodu?... Pff...habar n-aveţi ce pierdeţi!

Intermezzo cu omu-n negru

Că e important la Holly Wood (strănutai, deci scrisăi corect sfânt şi lemn - stai, că-mi mai vine o dată!..nu mai strănutai, dar mi-adusei aminte de poveştile lui Jordan Maxwell). Cum, care, Jordan Maxwell? Lasă, că vin, eu, şi vă povestesc şi dumneavoastră...că pierdui şi şirul lui Fibonacci, e important, cum ziceam, una, să-ţi ţii ochii wide shut, o dată, ş-a doua, să faci pe artistul, cel puţin o dată în alb-negru. Şi mai multe. Dar nu stăm acum de poveşti cu Charlie Chaplin, Stanley Kubrick, Luc Besson, David Lynch, Lars von Trier ş.a.

Acuma stăm de vorbă despre omul în negru. Adică eu povestesc şi restul ascultă. Ca să fie şi mai explicit. Musca nu mişcă, deci!

Omul în negru era totdeauna îmbrăcat în negru. Niciodată în alte culori. Cand ne întâmplam să fim pe celelalte maluri, ne priveam din priviri. Câteodată, recunosc, eu mă prefăceam că nu mă uit şi nu-l văd. Treaba lui, dacă era atât de prost să şi creadă asta. Dar nu era!

Aşa. Ş-odată, omul negru a avut tupeu, ba chiar curaj, să vină pe insulă. Eu îmi bălăceam, liniştită, picioarele-n lac. Făceau, chiar, antrenament, p-acolo, nişte caiacişti sau canoişti, că nu-mi mai aduc aminte exact ce padele sau pagaie foloseau la ambarcaţiuni. Hait, că vine omul negru, mi-am zis! ia să mă ridic, eu, să stau în poziţie de ce-o fi, ori luptă, ori retragere! Zis şi făcut! Omul negru ajunge aproape lângă mine. Eu, deja încălţată, mergeam pe lângă lac, spre poziţia de retragere înspre parc, cu mai mult public şi chiar opinie publică, dacă era să fie. Băi, să nu cumva să ai de gând să mă împingi spre lac, că eu nu ştiu prea bine să înot, zic, în mintea mea. Şi, dacă e, la o adică, îţi trag şi eu, una! ...Şi, ce să vezi?!...Omul negru, fix odată ce-am ajuns în dreptul lui, se dă, brusc, doi, ba chiar trei paşi, înapoi, să-mi facă loc să trec! Ba chiar cu oarecare smerenie.

La naiba, de ce n-oi fi stat de vorbă nici cu omul în negru, nici cu alţii, la vremea când ne-am întâlnit, mai mult?

N-o fi fost momentul?!

P.S. Da' nici ei! Prea timizi, din fire!

Ş-odată îmi ridic privirea. Ia uite, ce cauţi pe celălalt mal? Că mai-nainte cu un pic nu erai! Salut! Salut! Ş-odată începe să clipocească apa pe lângă malul dinspre mine, cu nişte bulbuci mici şi deşi. Mă uitam cum clipoceşte şi se întinde clipoceala, pe lângă mal. Pe lângă mal, asta n-ar fi fost nimic, că puteam să-mi explic, la o adică, ştiinţific. Dar, de la un moment dat încolo, a luat-o, cam în linie curbă, aşa, înspre în mijlocul lacului. Ş-acolo se oprea clipoceala. Parcă era o dâră de corp cu solzi, dar mai lung. Hai, vino, încoace, zice. Un' să vin, prin apă? Păşeşte!, îmi zice. Du-te, dom'le, de-aici, că încă nu sunt pregătită să cred fără să cercetez! Vino 'mneata în lumea mea, pe insula mea! Ş-a venit. Încet de tot, la pas, că mă şi plictisisem, dar a venit. L-am aşteptat pe deal. Că dealul (practic, puteai să-l denumeşti şi munte, în acel relief minimalist) încă exista, atunci.

1 dec, ziua naţ a Rom

Cum, mă, să arborezi drapelul pe balcon şi să vină ăia să te recompenseze cu bonuri valorice de cumpărături? Şi tu să te bucuri. Cum, mă, să stai trei ore la coadă ca să apuci să urci pe Arcul de Triumf şi să mai şi declari că ai fi stat mai mult, acolo, sus, dar ţi-e cam frig. Dar tu să te bucuri. Cum, mă, să ieşi doar ca să mănânci o porţie de fasole cu ciolan, doar pentru că e la cazan şi asta nu se compară cu nimic, ba chiar îţi mai aduce aminte şi de armată? Şi tu să te bucuri (că e gratis, desigur). Cum, mă, să stai la coadă ca să vizitezi palatul parlamentului şi când te-ntreabă ăia cu microfonul proptit în gură ce te-a impresionat cel mai mult, tu să răspunzi că: ăăă, tavanul? Şi să te mai şi bucuri, uitându-te-n sus, demonstrativ? Cum?

Când a fost să fie

Că tot e vorba de Marin Sorescu, pe undeva pe-aici., pe-aproape, prin internet. 

Ia, zic, să n-o iau direct, prin centru, să ocolesc puţin. De bine ce n-am luat-o direct, mă întâlnesc cu un om. Nu cumva dumneavoastră sunteţi?, întreb. Ba da. Ce chestie, dacă nu ocoleam, nici că eraţi. Poftiţi la zilele Basarabiei, aici, înăuntru, la teatrul liric? Poftesc! Şi, din vorbă-n vorbă, aflu că el şi cu ta-su i-au renovat casa şi lui Marin Sorescu. Ce-am mai păţit ş-acolo...zice. Ne-a scos peri albi pân-am terminat...

Mnezo îţi dă, dar nu-ţi bagă în sac. Tot tu trebe!

Că tot veni vorba de pătrunjel. Era iarnă şi io n-aveam stare în casă, că mă sufocam. Ieşi, atunci!, zise vocea. Ho, că ies, stai să mă-ncalţ! Vedeţi că eu ies p-afară! Paa! Şi dă-i şi mergi, ia, uite, ce piatră interesantă, cu o pată de vopsea roşie în formă de inimă, pe deasupra, ia s-o iau, eu! Şi dă-i, şi luptă! Că era cam greu de desprins din locaşul de gheaţă care o cuprinsese! M-am încrâncenat, m-am zbătut, m-am mobilizat, toată, cu toate puterile pe care le luasem şi le-aveam la mine. A cedat! Era a mea...aşa, ş-acuma ce să fac cu tine? Am întrebat piatra. Piatra nu mi-a răspuns. Am purtat-o-n mână preţ de vreo două staţii de metrou, pe jos. Am lăsat-o la Iancului, rămâi aici, te-o mai lua vreun altcineva şi te va mai duce mai departe, bă, piatră, bă! Pa!

Ş-odată începe un vânt să bată şi să îngheţe zloata de pe trotuare şi eu s-alunec şi, cu mine, odată, toată lumea făcea balet pe gheaţă, ce mişto e, ia uite cum ne-apucă dansul, pe toţi, vrând-nevrând!

Cum, necum, ajung la piaţă. Ia să trec, eu, prin piaţă / că parcă mă trăgea o aţă!// Şi mă duc. Erau nişte lăzi prin piaţă. Ce-o fi în lăzile astea? Caut, observ. Pătrunjel, păstârnac, morcovi, ceapă, cartofi, ardei. Toate lăsate de izbelişte, mai şi bântuiau nişte şobolani pe-acolo! Gerul geruia / nimeni pe-acolo nu mai era//, ia, că vă iau, io, pe voi, acasă, măi, morcovi, pătrunjei şi păstârnaci, decât să îngheţaţi de vii, aici! Zis şi făcut! Cam la vreo trei kile de acele rădăcinoase am colectat. Şi asta n-ar fi fost nimic!...dar, la final de tot, când îmi îngheţaseră toate mâinile cu care recuperam rădăcinoasele, ce-am mai găsit? Exact! Două monede de câte 10 bani, împlântate în pământul de pe fundul lăzii cu legume! Şi nici asta nu e nimic. Că mi s-a mai întâmplat înca una.

Alooo, măi, bre, zice un om care mai rămăsese cu nişte conopidă prin piaţă, conopidă nu vrei? M-a văzut mai sărmană. Ba vreau! Io ţ-aş da-o chiar pe toată, dar nu ştiu cum o duci acasă! (erau cam la vreo douăzeci de kile). Nici eu nu ştiu, dă-mi doar câteva. Poftim! Să fii sănătoasă! Şi matale!

Ajung încărcată de legume acasă, ce ţi-a venit să cumperi atâtea, stai, puţin să-ţi explic, că nu le-am cumpărat, ce tâmpenie, ce risipă, ba, uite, am şi 20 de bani, bonus, nu mă interesează, eşti nebună, parcă nu puteam io să-ţi cumpăr, mâine, din piaţă, ce aveai nevoie...păi, cam chiar că da, nu prea puteai, tu, să-mi cumperi ce-am găsit, eu, singură...

Ş-a doua zi am făcut un sufleu de conopidă din conopida de la omul acela şi m-am dus cu ea, la piaţă, la acel om cu conopida. Era încă aburindă. I-am zis că să zică bogdaproste, că tot eu sunt asta ca şi aceea de ieri seară. S-a uitat la mine (de data asta mă îmbrăcasem ca o doamnă), a luat sufleul, a zis bogdaproste şi săru-mâna şi a zis că mănâncă mai încolo, cu nevasta, că acuma de-abia mâncase. Ş-a rămas uimit.

Eu am plecat zâmbind.