Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 decembrie 2013

În faţă la palatul Şuţu

Aici, pe prima bancă,
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=169158156429510&set=a.169157333096259.40939.100000059801551&type=1&relevant_count=1#

într-o zi, un om cu alt om, dar mai tânăr, mâncau slănină, ceapă, pâinici (5) ş-aveau şi muştar. Mă aflam pe-acolo, adăstând în curte, zgâindu-mă la cărţile de pe taraba anticariatului, aşteptând să se facă ora fixă să
 depun un CV la un magazin de îmbrăcăminte italienească de prin apropiere. Frumos îmbrăcată, dar cam lihnită. Înghit în sec, îmi iau inima-n dinţi, dacă vă rog să-mi daţi şi mie să gust un pic, vă supăraţi? Ba nu. Poftiiţi! M-aşez pe vine, rup o bucată din pâinică şi apuc o felie de slănină, luaţi şi cu muştar, mi se face chiar foame. Mănânc toată pâinica, bag şi cu ceapă, că mi-era poftă! Aoleu, am mâncat ceapă şi peste cinci minute mă duc să depun CV-ul! Ei, asta e, zic. Asta e, zice. Dac-aş fi avut mai mulţi bani luam şi brânză, a zis omul. Dar n-am avut. S-a scuzat, cumva. Eu nu am să vă dau niciun ban acum, să ştiţi, dar am mai dat de pomană înainte şi cu siguranţă o să mai dau. Mâncaţi, doamnă, cât vreţi! Zâmbeşte. Omul mai tânăr, fiu am presupus, avea tatuate pe încheieturile ambelor mâini ca un fel de sârmă ghimpată. Tot timpul a tăcut, n-a scos un cuvânt. Au fost nenumăraţi martori acolo, la Piaţa Universităţii, treceau, se mirau, poate că au făcut şi poze individei penibile oarecum bine îmbrăcate care mânca slănină cu ceapă, de pe-un ziar, stând pe vine, dimpreună cu doi oameni care păreau mai ţărani, aşa. M-a durut fix în cur.

Apropo, cum se cheamă casa asta de vizavi de Colţea, cine ştie? Că mai am o poveste de-aici. Cu acelaşi om! da-n altă zi! Palatul Şuţu, aşa!

 În orice caz, tot acolo, în faţă la Şuţu m-am mai întâlnit cu acel om, cred că fix înainte de întâlnirea cu protosibnghelul Spiridon, când în faţa palatului stătea un individ foarte burtos şi îmbrăcat la patru ace, dar cam de epocă şi c-un fel de valet, sau ceva, pe lângă el. Şi ploua. Şi eu m-am oprit sub streaşna aia să-mi deschid umbrela şi omul cu slănina de anţărţ tocmai pleca şi valetul sau ce era, el, zice, ce nesimţit, păi, de ce, întreb, c-a cerut o ţigară, păi, că-i dau, io, stai aşa, bre!, lăsaţi că i-a dat deja domnul! Domnul fuma un trabuc.

Şi cât am mai vorbit eu cu valetul sau ce era el, ca un fel de om de sluj, am mai adăstat circa 20 de secunde. Şi omul cu slănina strigă la mine, de peste cei circa treij' de metri şi mai bine: "Parcă aveai o treabă, s-ajungi, undeva! Hai, salut!" Şi ridică mâna. (cu-alte cuvinte, ce mai stai la palavre cu-ăştia, vezi de treabă, c-ai o treabă! - oricum individul boiernos, gras şi tras la vestă cu papion n-a scos niciun cuvânt, doar burta imensă şi buzele le-avea ţuguiate) Chiar aşa, apropo, că eu trebuia s-ajung undeva. Salut!, îi întorc bineţea cam francă şi o iau din loc în direcţia contrară, practic înspre unde mă-ndreptam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu