Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Mnezo îţi dă, dar nu-ţi bagă în sac. Tot tu trebe!

Că tot veni vorba de pătrunjel. Era iarnă şi io n-aveam stare în casă, că mă sufocam. Ieşi, atunci!, zise vocea. Ho, că ies, stai să mă-ncalţ! Vedeţi că eu ies p-afară! Paa! Şi dă-i şi mergi, ia, uite, ce piatră interesantă, cu o pată de vopsea roşie în formă de inimă, pe deasupra, ia s-o iau, eu! Şi dă-i, şi luptă! Că era cam greu de desprins din locaşul de gheaţă care o cuprinsese! M-am încrâncenat, m-am zbătut, m-am mobilizat, toată, cu toate puterile pe care le luasem şi le-aveam la mine. A cedat! Era a mea...aşa, ş-acuma ce să fac cu tine? Am întrebat piatra. Piatra nu mi-a răspuns. Am purtat-o-n mână preţ de vreo două staţii de metrou, pe jos. Am lăsat-o la Iancului, rămâi aici, te-o mai lua vreun altcineva şi te va mai duce mai departe, bă, piatră, bă! Pa!

Ş-odată începe un vânt să bată şi să îngheţe zloata de pe trotuare şi eu s-alunec şi, cu mine, odată, toată lumea făcea balet pe gheaţă, ce mişto e, ia uite cum ne-apucă dansul, pe toţi, vrând-nevrând!

Cum, necum, ajung la piaţă. Ia să trec, eu, prin piaţă / că parcă mă trăgea o aţă!// Şi mă duc. Erau nişte lăzi prin piaţă. Ce-o fi în lăzile astea? Caut, observ. Pătrunjel, păstârnac, morcovi, ceapă, cartofi, ardei. Toate lăsate de izbelişte, mai şi bântuiau nişte şobolani pe-acolo! Gerul geruia / nimeni pe-acolo nu mai era//, ia, că vă iau, io, pe voi, acasă, măi, morcovi, pătrunjei şi păstârnaci, decât să îngheţaţi de vii, aici! Zis şi făcut! Cam la vreo trei kile de acele rădăcinoase am colectat. Şi asta n-ar fi fost nimic!...dar, la final de tot, când îmi îngheţaseră toate mâinile cu care recuperam rădăcinoasele, ce-am mai găsit? Exact! Două monede de câte 10 bani, împlântate în pământul de pe fundul lăzii cu legume! Şi nici asta nu e nimic. Că mi s-a mai întâmplat înca una.

Alooo, măi, bre, zice un om care mai rămăsese cu nişte conopidă prin piaţă, conopidă nu vrei? M-a văzut mai sărmană. Ba vreau! Io ţ-aş da-o chiar pe toată, dar nu ştiu cum o duci acasă! (erau cam la vreo douăzeci de kile). Nici eu nu ştiu, dă-mi doar câteva. Poftim! Să fii sănătoasă! Şi matale!

Ajung încărcată de legume acasă, ce ţi-a venit să cumperi atâtea, stai, puţin să-ţi explic, că nu le-am cumpărat, ce tâmpenie, ce risipă, ba, uite, am şi 20 de bani, bonus, nu mă interesează, eşti nebună, parcă nu puteam io să-ţi cumpăr, mâine, din piaţă, ce aveai nevoie...păi, cam chiar că da, nu prea puteai, tu, să-mi cumperi ce-am găsit, eu, singură...

Ş-a doua zi am făcut un sufleu de conopidă din conopida de la omul acela şi m-am dus cu ea, la piaţă, la acel om cu conopida. Era încă aburindă. I-am zis că să zică bogdaproste, că tot eu sunt asta ca şi aceea de ieri seară. S-a uitat la mine (de data asta mă îmbrăcasem ca o doamnă), a luat sufleul, a zis bogdaproste şi săru-mâna şi a zis că mănâncă mai încolo, cu nevasta, că acuma de-abia mâncase. Ş-a rămas uimit.

Eu am plecat zâmbind.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu