Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Zeama şi micul

P-asta am mai povestit-o de mai multe ori, dar n-o mai găsesc să mi-o bag în blog, ca s-am de unde edita, la o adică, carte. Aşa că o mai povestesc o dată.

Omul stătea pe bancă. Pe bancă stăteam şi eu, dar pe alta, fix vizavi de el. Mă ridic (mâncam nişte covrigi), vreţi? Nu mânânc d-ăştia, că n-am cu ce. Dar ce-ai pofti, matale? Zamă, zice, zamă. Bine, zic, mai stai p-aci? Că mă duc să văd aci la minimarket ce chestii au. Da' să nu pleci, da? Îhm. Balele-i curgeau, nestăpânite, precum şi urina din vezică. Mă duc. Mă informez ce-au ăia la minimarket, cumpăr pâine, brânză, pateu, salam, măsline ş-o cinzeacă de 100 ml. Am plătit cu extrarollul de pe card, că atunci eram o doamnă şi-mi permiteam. Mă-ntorc. Ce bine că n-ai plecat, ia de zi bogdaproste! Îhm. Zice. Dar târziu şi cam sfârşit. Se uită la cinzeacă, o dă deoparte, se uită la măsline, le-aruncă peste umăr! Păh, bine, băh, de ce le-aruncaşi, că mai bine le luam, eu, acasă!, zic în mintea mea. M-aşez pe banca pe care stătusem înainte. Omul începe să mănânce. Zâmbesc. Plec.

M-am dus acasă ş-am făcut o zamă de fasole boabe. Ş-a doua zi m-am dus cu-n borcan de 800 cu zamă caldă şi cu pâine şi lingură şi tot ce mai trebuia. Unde-i omul, îi întreb pe ăia care vindeau mici la colţul pieţei? Care, nespălatul şi coate-goale, ăla? Ăla, zic. Uite-l, doamnă, acolo, pe bancă! Ce chestie, înainte nu văzusem pe nimeni pe banca aia. Mă duc, îi dau zama, poftim zamă de care ai poftit, e caldă, să ştii, poţi s-o mănânci chiar acum, uite şi pâine, lingură. Se uită fix în ochii mei şi zâmbeşte. Poftim şi tu, zice! Ce să poftesc? Şi-mi dă o pungă cu nişte biscuiţi şi fursecuri, toate ambalate, nedesfăcute. (de unde le-o fi scos, habar n-am, că nici pe astea nu le văzusem înainte, dar aşa sunt eu, mai neatentă la detalii). P-astea să le iei acasă! Pot să le fac pomană, mai departe, dacă mă întâlnesc cu altcineva care consider c-ar avea nevoie! NU!, îmi zice. P-astea să le iei, tu, ACASĂ! Ş-aşa am făcut. Dar între timp m-am mai aşezat vizavi, să văd ce face. Ş-am văzut. Borcanul l-a ascuns în dosul unui coş de gunoi. Era clar că nu avea neapărat nevoie de zama mea. Poate doar de-o probă. Ce fel de probă? Ce fel de proces? Asta nu mai e treaba mea să traduc, fiecăruia.

Şi-n altă zi îmi aţinuse calea la ieşirea din piaţă! "Ia-mi un mic", zice! Stai să mă uit câţi bani mai am. De doi mici n-aveam, decât de unul. Am comandat un mic cu pâine şi muştar la oamenii cu mici. Poftim un mic, zic. L-a înfulecat cu aşa poftă, că parcă aş fi mâncat şi eu unul, cot la cot cu el.

Şi-n altă zi, oamenii care vindeau mici la colţul pieţei (erau îmbrăcaţi tot timpul în halate albe, am uitat să menţionez), ieşiseră cu nişte cuţite mari în stradă, vociferând şi vituperând. Unde este nemernicul? şi Lasă, că vede, el! şi Se pune, el, cu noi? şi mai multe. Mi-am dat seama imediat că-l căutau pe om. Nu ştiu ce făcuse.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu