Totalul afișărilor de pagină

vineri, 18 aprilie 2014

În miercurea mică, nu chiar în joia mare, dar, orişicât.

Şi am plecat de-acasă şi m-am dus. Să plătesc facturi, rate, chestii d-astea, lunare. Şi dacă una dintre rate era de plătit prin centru, ia, zic, io, să văd ce fac oamenii ăştia cu expoziţia sistemului solar. Gata, e gata de vizitat?, întrebai un om de-acoloşea. Sorry, răspunse omul, io numai pe englezeşte ştiu să răspund. Îl întrebai doar pe limba lui şi îmi răspunse că de-abia saturday. Ok, man, thanks, bye!

Acuma, dacă tot ocolisem, o iau în jos spre a face stânga, să mă-ntorc, cumva, acasă. Tot per pedes, că mie îmi place să merg prin ploaie şi să-mi intre apa în încălţări. Teribil ce-mi place să-mi facă lipa-lipa apa de ploaie în încălţări! Şi, cum faci stânga, aci, pe unde făcui eu, e o biserică. Frumoasă biserică. Stil brâncovenesc, tot ce trebuie. Sfânta treime se intitulează. "La 1811, în curtea bisericii au fost ridicate chilii cu etaj, probabil în vederea amenajării unui aşezământ monahicesc. Un deceniu mai târziu, aceste chilii au adăpostit pe arnăuţii veniţi de la Bucureşti pentru a-l prinde pe Tudor Vladimirescu. Şederea lor aici se pare că a produs stricăciuni bisericii, care au fost agravate de cutremurul de la 1838. Doi ani mai târziu, este reparată de Ecaterina Bibescu şi fiul său, marele logofăt Barbu Ştirbei, viitorul domn al Ţării Româneşti. Astfel, paraclisul boieresc al familiei Ştirbei de la Craiova ajunge biserică domnească. La 24 ianuarie 1859, în dreptul acestei biserici s-a încins Hora Unirii, moment imortalizat de pictorul Theodor Aman, a cărui casă se afla în apropiere. "

Şi-mi vine un gând brusc. Ia să mă duc şi eu la biserica asta, că n-am fost nicicând, cred că e semn. Şi mă dusei. Da-nainte să intru, scuturai umbrela şi mă proţăpii în ea să citesc mai întâi ce scrie pe frontispiciu. Între timp vine un om şi dă să intre în biserică. Nu se deschise uşa. Mai încercă o dată. Ba chiar de două ori. Se uită la mine: E închisă?!, mă întrebă. Păi, io de unde să ştiu, habar n-am, că nu încercai încă să intru, zic. Dacă îl văzui pe om oarecum deconcertat, cât şi dezamăgit, mă dusei trei paşi în faţă să mă informez de la avizier şi orar. Mă luminai şi-l luiminai şi pe om. E pauză acuma. De-abia de la 18:00 încolo continuă programul. Cu denii.

Cum era înainte de 18:00 cu mai bine de o oră, nu mai stătui la rând să se deschidă la biserică. Plecai pe drumul meu, spre casă. dar, ce să vezi? Fix în dreapta se lasă biserica Madona Dudu. Vizavi de Muzeul Olteniei. Mi-era frig (binee, mi-era şi foame, dar să trecem) şi cum tot eram deja udă (la picioare), ia, zic, să mă duc io la Madona, că poate au căldură în interior şi, cât timp mă odihnesc şi usuc, mă mai uit şi pe pereţi. Că la Madona Dudu este foarte frumos pictat pe pereţi şi arhitectura îţi crează o stare de linişte, aşa. "Biserica Madona Dudu, avand drept hram Adormirea Maicii Domnului, a fost construita intre anii 1750-1756, ea fiind mai apoi refacuta, in anul 1844, dupa daramarea ei de cutremurul din anul 1831. Pictura ce imbraca peretii interiori ai bisericii poarta semnatura renumitului zugrav Gheorghe Tatarescu. Biserica a fost numita astfel dupa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului care - spune legenda - ar fi fost gasita intr-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul." Şi aşa făcui.

Aci avusei noroc. Că nu era închis. Intrai şi mă dusei direct în faţă. Mă aşezai pe-un jilţ şi-ncepui să mă odihnesc şi să mă uit la pereţi, icoane, vitralii şi oameni. Oamenii, care nu scriau ceva pe nişte hârtii, pupau icoane şi citeau din nilşte cărţi. Erau şi copii. O fetiţă chiar cu ochelari. Şi eu mă miram cum de văd să citească pe acea lumină slabă. E-adevărat că deasupra altarului, unde stătea Isus răstignit, lumina un bec. Dar era d-ăla economic şi oricum era mai presus de Isus, era deasupra capului lui.

Şi cum stăteam eu şi luam seama, odată mă luară pe nepregătite! Începu slujba. Îi auzisem, io, pe cei cinci preoţi care intraseră între timp în altar cum că ar fi gata, hai să începem (că aveau microfoanele pornite), dar nu mă aşteptam chiar aşa, dintr-o dată! Şi-ncepu! Io eram fix lângă omul care ţine isonul. Ţârcovnic, diacon, nu ştiu exact cum se intitulează, mă scuzaţi. Şi-ncepui s-ascult ce citeşte. Îi mai răspundeau şi preoţii din altar. Că stăteau ascunşi, acolo, la ei, în altar. Noroc că erau microfoane peste tot, cum ziceam.

Lumea, între timp, se foia. La icoane, în general. Care nu se foia, sta smerită, în picioare, deşi erau jilţuri neocupate. O domnişoară sta smerită în picioare pe nişte tocuri de minimum 12. Altă domnişoară se smerea chicotind cu domnişorul cu care venise. Aşteptau la împărtăşanie sau ceva, că erau primii la coada de smeriţi.

Ei, şi curată fatalitate, îmi sună telefonul. Uitasem să-l închid, că doar nu eram la operă sau la vreun spectacol de teatru. Fi-mea. Că să iau şi eu nişte nesquick când vin şi când vin? Lasă că vin, io! Intru înapoi în Madona (normal că am ieşit afară din incintă să vorbesc - dăă, şi mie, să-ţi trăiască familia, un leu, dăă, şi mie, săru-mâna, să iau şi io o pâine la copilaşi, dăă şi mie... să trecem).

Şi acum m-am aşezat la coada cozii. Tot în jilţ, dar fix în dreapta intrării. Că deja era interesant şi doream să particip la eveniment. Şi intuiţia mea n-a dat greş. Perspectiva a fost cu mult mai generoasă din acest loc.

Cel puţin doi oameni, cum au intrat, şi-au efectuat crucea regulamentară cu mâna dreaptă, după care -exact!, şi-au băgat-o în buzunarul pantalonilor. Un al treilea, după ce a efectuat crucea obligatorie de intrat în biserică a trecut imediat la rechiziţionarea unei pernuţe de pe jilţuri, pe care a aruncat-o pe jos, în ideea ulterioară a îngenuncherii pe ea, când era momentul. Că am observat că oamenii din biserică ştiau exact când e de îngenuncheat şi de strâns ciopor sub, mă scuzaţi, poala popii, recte patrafir şi când e de ridicat în picioare şi scuturat de membre anchilozate.

Şi, la un moment dat, au început să vină cu mir, preoţii, să miruiască lumea. Şi am văzut că lumea întindea şi mâinile, după ce era miruită pe frunte. Şi eu eram mirată, că de ce. Şi mi-am zis, tot eu, mie, aha! din cauză de răstignire! Dar atunci de ce nu se miruie şi tălpile goale şi de ce miruiala era pe faţa mâinilor, şi nu pe dosul palmelor? Că am şi vrut să ridic palmele cu faţa în sus, la ultimul preot care a venit cu mirul, să văd ce reacţie ar fi avut (că şi asta a fost o mirare: dacă a venit unul cu mirul, de ce mai vin încă trei să facă acelaşi lucru, aceloraşi oameni?). Dar m-am abţinut.

În orice caz, când lumea se smerea şi pocăia de păcate şi ce mai făcea ea, când îngenunchea, eu, din fundul bisericii, aveam acces vizual direct la icoana lui Isus din dreapta altarului. Ochi în ochi ne priveam. El stătea tablou, eu nu ziceam nimica. Doar ne priveam ochi în ochi. Mi s-a părut, la un moment dat, că se miră şi el, zâmbind a râde. Maica domnului stătea cu pruncul în braţe, de-a stânga altarului. Tot icoană. Ea avea treabă să aibă grijă de prunc. Părea cam tristă, aşa. Parcă îi venea a plânge.

În orice caz, mi-au plăcut foarte mult odăjdiile preoţilor. Fiecare de altă culoare şi fiecare cu alt model. Superbe!

P.S. Cu toţi cei patru preoţi m-am privit în ochi. Erau ochi de oameni. Parcă de-abia aşteptau să-i privească şi pe ei cineva în ochi, nu doar să se plece în genunchi şi să aplece privirea. Mi s-a părut, cumva, că s-au bucurat că, iacă-tă, cineva îi poate vedea cum sunt. Oameni. Cu slujbe, cu serviciu, cu job-uri, dar, orişicât, oameni.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

O noapte ca oricare alta

Ş-am zis, hai, fie! Să ne culcăm mai devreme, dară! Să dormim şi noi măcar o treime din cât e întuneric p-afară. Ş-am oprit la jumatea episodului al doilea dintr-un serial nou în care se iubesc o pământeancă şi c-un extraterestru (că oricum mi se închiseseră ochii de vreo câteva minute şi nu mai ştiam care sunt extratreştri şi care nu). Ş-am purces cu cornu-n pernă. Era ora două.

Şi, la fix şi 37 de secunde după, a început să bâzâie ţânţarul. Lasă-l, zic, că e şi el fiinţă şi mie mi-e oricum somn. Şi l-am lăsat. La şi 34 de minute m-am enervat, am aprins lumina şi l-am găsit. Era ascuns după perdea. Poftim, na, zic! I-am dat două palme şi l-am culcat. Sting lumina, bag cornu-n pernă. În alta, că prima nu-mi mai convenea, că începusem să am ş-un pic de torticolis. Eeei, şi cum tocmai era să cad în somnul al bun, bââzz-bââzz, zice.

Care eşti, mă, tot tu, ăla? Nu, zice. Eu sunt altul. Nevastă-sa. Venii să-i fac de parastas. Mă ridic în capul oaselor, aprind lumina, o detectez pe ţânţară, ia ş-o lumânare de la mine, zic, dar vezi că se-aprinde doar dacă baţi din palme, uite-aşa!
Să vă fie ţărâna uşoară, Finţe, fiinţe, dar nu chiar la urechea mea! A doua fiinţă îmi intrase chiar în nara stângă, atâta tupeu dezvoltase!

Mă uit la ceas, orele patru. Ieftin. Bag cornu-n perne (că acuma aveam două, că torticolisul dădea semne şi pe partea ailaltă). Nici n-apuc să număr primele zece oi în gând, că deodată aud: vâââjjjj, vââââjjj, vââââââââjjjjjjjjjj, vââââââââââjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj! Începuse să bată vântul. Exact. Acest vânt care persistă şi lumea care are vânt, momentan, ştie că vine din Sahara sau de pe unde vine el şi că bate ca-n Dobrogea. Dar nu vântul era problema la cinci fără douăzeci, nuuu! (deşi cam trăgea pe sub cercevele, al naiba, trăgea!), alta era. Se sloboziseră nişte sticle de plastic dintr-o pungă de pe balcon şi făceau zuuuuurrrr-zuuuurrrr, zuur-zuur, dintr-o parte a balconului în alta. Aşa făceau. Zuur-zuur. Auzi, io nu mă duc acuma pe balcon, să adun sticlele, că io trebuie să dorm, la ora asta, îmi zisei mie, însămi. Nu te duce, îmi răspunsei tot eu, mie, dar florile alea, ce-or face, săracele, or mai avea frunze, să nu moară cumva, toate, deodată...Te găsişi, tu, să le scoţi afară, pe balcon, fix acum două zile! Păi, era primăvară, soare şi frumos, îngăimai. De unde să ştiu eu că...taci şi culcă-te!

Mă culcai. N-apucai să număr, iar, zece oi, că-ncepu să ciripească o vrăbiuţă. Cirip, cirip...mai timidă aşa, la început...cirip, cirip. După aia prinseră curaj şi alelalte trei sute. Era chiar feeric dacă nu se luau la ceartă cu familia de ciori Capulet. Nişte coţofene şi doi guguştiuci încercau, ei, să medieze, dar n-aveau microfon şi nici portavoce. Se luminase de ziuă.

Noroc că începu să scuture vecina nişte cearceafuri şi pături, că mai plecară din vrăbii. Vrăbiile plecară, dar veni maşina de gunoi. Nici ciorile nu se mai auzeau. Potenţialii ţânţari, rezidenţi la mine în cameră, sigur dormeau duşi de mult. Cum nu mai era nici un zgomot care să mă împedice a culcare, căzui şi io, istovită, în somn şi-n visare. Mă sculai în plin coşmar. Visam că aud o bormaşină în zid şi zidul e comun. Mă sculai. Nu era vis. Era vecinul de apartament perete-n perete. Era deja trecut de 8. Avea tot dreptul.

Ce bine că s-a schimbat deja ora! Mai aveam şi grija asta!

joi, 27 martie 2014

Cât dă dăjteaptă ieream io în 2012, pă facebook, ş-acuma nu mai sînt.

19 ianuarie - "Eu...dac-ajungem noi la putere..." rules. Hai, sictir!

26 ianuarie - 
Boc la coasă. Boc la lopată. Ce urmează? Boc la platane?

26 martie - 
Toţi murim de ceva. Şi proştii de grija altora.

2 aprilie - 
Acea perioadă din lună când afară este mai cald decât în casă. Sau, invers. În casă, mai frig ca afară. Io ies o ţîră afară, să beau o ţîgare.

8 aprilie - 
Ce bine am mâncat azi pe facebook! Se vede treaba c-a fost vreo sărbătoare, ceva.

9 aprilie - 
Auzi, bă! Mă-ntălnii cu-n om ş-o doamnă, mai deunăzi. Care-avea un chow-chow. De-l plimbau liber, de mă făcură să-l şi admir. Această rasă e, zise omul, încrucişare naturală între leu şi urs. El zise. Eu mă uitai încruciş şi-ngăimai: Mă-sa, urs sau, mă-sa, leu?! Eeee, asta nu mai scrie în cărţi, zâmbi omul, cu subînţeles.
Să-nnebunesc, pe loc! Noroc că-mi revenii şi plecai pe direcţia lor, dar dimpotrivă. Că mai mă şi convingea.
P.S. Doamna nu zise nimica.

25 aprilie - 08:53 - 
Toată lumea se scoală aşa de dimineaţă, în FIECARE zi?! Gizăs!

29 aprilie - 
"Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei". Eu zic să respectăm şi scaunele. Măcar p-alea principale.

6 mai - 
M-am hotărât! Îmi fac mai multe conturi! Pe unul o să fiu eu. Pe altul o să fiu alt eu, unde nici n-o să mă bag pe mine, din primul cont, în seamă.Nici like n-o să-mi dau. Alt cont o să fie dedicat artelor, belleartelor şi artelor marţiale. Unu' cu poze, unu' cu poetică ş-unu' cu înjurături culese din popor. Încă unu' cu flori, fete, filme şi băieţi. Şapte dintr-o lovitură! Mă mai gândesc şi îmi mai fac!

6 mai - 
Există copii mai deştepţi decât părinţii lor. Încă nu e totul pierdut!

22 mai - 
Atâta, doar. Că oamenii, bărbaţi şi femei, mergeau, care, cum, în treaba lor. Unii şi-aduceau şi copiii la grădiniţă. O educatoare părea chiar extrem de cunoscătoare, genul vă spun eu! Un câine a lătrat la un om. Omul s-a supărat, dar n-a lătrat, doar l-a privit cu ură. Ştii, ce?, l-am luat deoparte, pe câine, după umerii lui, oamenii, dimineaţa, sunt, majoritatea, nervoşi. Că merg la serviciu, să facă bani, să facă afaceri, să facă bani ca să-şi ducă şi a doua zi copiii la grădiniţă, care să facă bani să facă studii şi alte chestii. Tu să nu fi supărat! C-aşa sunt oamenii, dimineaţa, grăbiţi. Uneori, şi la prânz. Uneori, şi seara. Uneori îi ţine toată viaţa.

Uneori, mai mor. Dar doar din când în când.


25 mai - 
Mihai Răzvan Ungureanu: "Criza este doar pentru cei care se trezesc târziu şi se culcă devreme."
Du-teeeeee, băăă, dracu', cu toate studiile tale strategice din cap şi cu toate supleanţele tale comuniste şi cu toate afacerile tale externe din cap! Hai, sictir!

31 mai - 
A dracului situaţiune. Io nu ştiu ce ştiţi voi şi voi nu vedeţi ce văd io. Care are dreptate?

5 iunie - 
Despre conivenţă sau aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Acelaşi întrerupător. Două poziţii. On-off. Hăis-cea. Dreapta-stânga. Dextrogir-levogir. Yin-yang. Alba-neagra. Ortodox-catolic. Cruce aşa sau cruce invers. Un sfârşit e un început. Pleacă-ai noştri, vin ai voştri. Scoală-te tu, să mă aşez eu. Poveste fără sfârşit, de povestit la nepoţi, în veacul vecilor. Bingo!

Mergeeee bandaaaa! Mda. Aia de frecvenţe.
Staţi liniştiţi, la locurile voastre, în 435 MHz! Vă mai dăm o sută la salariu!

P.S. Apropo, la muncăăă, băăă!


5 iunie - Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich Malkovich

Malkovich.


14 iunie - Motivaţie ştergere comentarii: "ti le-am sters ca sunt un pic deranjante".
Oachei! Ia să mai facem un pic de curăţenie în listă. 220. Cam mulţi.

25 iunie - Isuse Cristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa şi ţine-mă, să nu-i omor!

13 iulie - La ce mă gândesc, la ce mă gândesc...Uite la ce mă gândesc.

Mă gândesc că există unii şi/sau alţii care nu au la ce se gândi la altceva decât să se gândească la ce mă gândesc eu, în timp ce eu mă gândesc la cu totul altceva. Că ei n-au de unde să ştie la ce mă gândesc, eu.

Mai bine s-ar gândi la ce se gândesc, ei, în gândurile lor. Asta, în cazul că posedă. Cap cu gândire sau orice alt organ responsabil.

18 octombrie - Pe urmă, n-a mai nins cu fulgi de plop din soare. Pe urmă, totul a revenit la NORMAL.

21 noiembrie - Inorog cu cornu-n coadă. Am văzut eu, astă seară. Numai că era roz şi, un pic, părea corcit cu ponei. Copilul se bucura ş-aşa şi-l călărea cu plăcere. Mi-a zis mama lui copil că s-a bucurat copil, când i-am pus melodii cu elefanţii din patrulă şi cu chestii din lion king. Cred că poate fi începutul unei frumoase prietenii.

25 decembrie - Mvai, ce de cuvioșenii p-aci. Ce de cozonaci, sarmale, gânduri bune, precum și poze cu bunătăți, adică cu cât de buni suntem, noi, de Crăciun, Paști, eventual de Sântă Mărie. Mare sau mică. Hai,sictir!

30 decembrie - În pădurea neumbleată
Sunt de cei ce-mpușcă-n pleată,
Luna. Cu pistolul-arbaleată.

Prietenii știu de ce.


31 decembrie - E semn.